M**** V***** T*****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** B********
Parte civilăÎn temeiul art. 270 al. 3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul M**** V***** T*****, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei din prezenta sentinţă. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 253 al. 4 C.pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul M**** V***** T*****, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. În temeiul art. 334 al. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul M**** V***** T*****, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat. În temeiul art. 335 al. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul M**** V***** T*****, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu permisul suspendat. În temeiul art. 38 al. al. 1 şi 2 raportat la art. 39 al. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate anterior inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care se va adăuga sporul obligatoriu de 9 luni şi 10 zile, în final inculpatul M**** V***** T***** urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Ilfov sau organizat de instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul M**** V***** T***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei Pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau Primăria Chiajna pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. Constată că inculpatul M**** V***** T***** a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 07.05.2015 până la data de 08.05.2015, respectiv de la data de 16.05.2015 la data de 10.07.2015. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul M**** V***** T***** prin încheierea de şedinţă din data de 07.07.2015. Ia act că inculpatul a achitat în totalitate prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptelor şi constată stinsă acţiunea civilă. În temeiul art.112 al. 1 lit.f C.pr.pen. dispune confiscarea cantităţii de 16.000 buc. ţigarete aflate în custodia Direcţiei Vamale Regionale Bucureşti conform adeverinţei de reţinere a bunurilor nr. 46/G/11.03.2015. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul M**** V***** T***** la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu rămâne în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04.11.2015
Hotarare 258/2015 din 04.11.2015La data de 04.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2015În baza art. 208 C.pr.pen., menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Marta Traian Viorel, , măsură pe care o constată legală şi temeinică. Modifică conţinutul obligaţiilor impuse inculpatului prin încheierea din 07.07.2015 în sensul că va elimina interdicţia acestuia de a lua legătura cu martorul Câmpanu Elena. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2015, ora 16,35. Faţă de cererea inculptului de acordarea unui nou termen de judecată în vederea achităprii întregului prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6364/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul M**** V***** T*****, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, distrugere, prev. de art. 253 al. 4 C.pen., punerea în mişcare sau conducere pe drumurile publice a unui tramvai sau autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, prev. de art. 334 alin. 2 C.pen., conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevedere obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană, ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** V***** T*****. Fixează termen de judecată pe fondul cauzei la data de 16.09.2015 pentru când se vor cita părţile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.08.2015.
Incheiere camera preliminara din 06.08.2015În baza art. 207 alin 4 şi 7 C.pr.pen., menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Marta Traian Viorel, măsură pe care o constată legală şi temeinică. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit. Cu privire la legala sesizare a instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, amână pronunţarea la data de 06.08.2015. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 05.08.2015, ora 18.40.
Incheiere camera preliminara din 05.08.2015În baza art. 242 C.pr.pen. raportat la art. 202 al. 4 lit. b C.pr.pen., dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării luată faţă de inculpatul Marta Traian Viorel, arestat în baza MAP nr. 24C/UP/15.05.2015, mandat emis de către Tribunalul Ilfov în dosarul penal nr. 4587/94/2015, cu măsura preventivă a controlului judiciar. Dispune punerea în libertate a acestuia de sub puterea MAP nr. 24C/UP/15.05.2015, mandat emis de către Tribunalul Ilfov în dosarul penal nr. 4587/94/2015 la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. În temeiul art.215 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului Marta Traian Viorel să respecte următoarele obligaţii: a. să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemat; b. să informeze judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a şi d C.proc.pen. impune inculpatului Marta Traian Viorel să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect cu martorii Ştefănescu Cristina Gianina, Stănică Dan, Tinichez Denis Marius, Ţene Gigi Marius, Ciubucana Mugur Petrişor, Dan Vasilică, Jucan Vlad şi Cîmpanu Elena. În temeiul art. 215 alin. 7 C.proc pen. atrage atenţia inculpatului Marta Traian Viorel că încălcarea cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin poate atrage înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau măsura preventivă a arestării. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu astăzi 07.07.2015, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 07.07.2015În temeiul art. 242 al.1 C.proc.pen. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpatul M**** V***** T*****, ca neîntemeiată. În baza art. 207 alin. 1 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul M**** V***** T*****, , arestat în baza MAP nr. MAP nr. 25C/UP/15.05.2015 mandat emis de către Tribunalul Ilfov în dosarul penal nr. 4587/94/2015, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu astăzi 11.06.2015.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015