K***** P****
PetentÎn baza art. 527 C.pr.pen., raportat la art.86 din C.pen., 1969 cu aplicarea art. 5 NCP admite cererea având ca obiect reabilitare de drept, formulată de petentul K***** P****. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului cu privire la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, suspendată în conformitate cu art.81,82 cod penal 1969, termen de încercare 2 ani şi 8 luni pentru săvârşirea faptei prev. de art. 86 alin.1 OUG 195/2002 republicată, dispusă prin sentinţa penală nr. 1513 din 08.06.2012, nr. dosar 7744/55/2012 Judecătoria Arad, definitivă prin nerecurare la 23.06.2012. Dispune ca în temeiul art. 537 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, să se facă menţiune despre aceasta pe sentinţa prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a admis prezenta cererea de reabilitare. În temeiul art. 9 lit. c) şi art. 12 din Legea nr. 290/2004 republicată raportat la art. 598 alin. 1 Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe se vor efectua cuvenitele menţiuni pe cazierul judiciar a petentului K***** P****, sens în care un exemplar a prezentei sentinţe penale se va comunica către IPJ Maramureş – Serviciul cazier judiciar. În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 10 zile de la comunicare, în baza art. 535 C.proc.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 26.02.2015.
Hotarare 427/2015 din 26.02.2015T:26.02.2015, pentru emiterea unei adrese catre Compartimentul Executari Penale din cadrul Judecatoriei Arad.
Incheiere de sedinta din 05.02.2015