S**** G*******
ReclamantC***** M********
PârâtHOT: 29.11.2016 Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta să lase reclamantului, în deplină proprietate şi liniştită posesie,terenul cu suprafaţa de 160 mp, situat în comuna Vladimir, sat Frasinu, judeţul Gorj, tarlaua 62, parcelele 3643 şi 3644, având ca vecini la N-proprietate pârâtă, S-drum sătesc, V- rest proprietate reclamant, E-drum sătesc,delimitat de punctele E-F-G-E, astfel cum a fost individualizat de expertul topograf Sanda Emilian în schiţa anexă la raportul de expertiză. Respinge acţiunea cu privire la terenul cu suprafaţa de 600 mp. Compensează parţial cheltuielile de judecată, iar în urma compensării, obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1230 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Tg-Cărbuneşti. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.11.2016.
Hotarare 3318/2016 din 29.11.2016DISPUNE: 22.11.2016 Amână pronunţarea pentru data de 29.11.2016. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2016pentru ca părţile să observe răspunsul comunicat de primărie
Incheiere de sedinta din 16.11.2016încuviinţează cererea de amânare pentru a observa răspunsul depus
Incheiere de sedinta din 25.10.2016se revine cu adresă către expert
Incheiere de sedinta din 05.10.2016termen la 05.10.2016. acordă termen pentru a da posibilitatea părţilor să observe răspunsul depus de Primărie
Incheiere de sedinta din 06.09.2016Se revine cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 28.06.2016Încuviinţează cererea de amânare a cauzei.
Incheiere de sedinta din 21.06.2016Se revine cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 24.05.2016Se revine cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 26.04.2016Se emite adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 12.04.2016Se citează martorii.
Incheiere de sedinta din 22.03.2016