B**** I***** P*** S********* S******** L****
Intimat RECLAMANTS******* M******** D******** A***** L****
Intimat PARATConstată perimat apelul declarat de reclamanta Barbu Iliana, prin reprezentant legal Sindicatul „SĂNĂTATEA” al angajaţilor din cadrul Spitalului Lugoj, prin consilier juridic Marcu Claudiu Adrian împotriva sentinţei civile nr.3313 din 5 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Timi? în dosar nr.5683/30/2015, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal „ Dr. Teodor Andrei ”Lugoj. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, prin depunerea cererii de recurs la Curtea de Apel Timişoara. Azi, 23 februarie 2017, în şedinţă publică.
Hotarare 173/2017 din 23.02.2017Instanţa menţine măsura suspendării judecăţii, întrucât din eroare pricina a fost repusă pe rol, nefiind împlinit termenul prevăzut de lege pentru constatarea perimării.
Incheiere suspendare din 27.10.2016Având în vedere lipsa părţilor legal citate care nu au cerut judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendă judecarea apelului. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 26.05.2016Suspendat în baza art. 520 alin.4 combinat cu art.412 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, până la soluţionarea dosarului nr. 4296/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, cu termen de judecată la 28 martie 2016. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, prin depunerea cererii de recurs la Curtea de Apel Timişoara.
Incheiere suspendare din 28.01.2016