Dosar 569/86/2015* din 08.09.2015

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 569/86/2015*
Data dosar:
08.09.2015
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Aprobă raportul administratorului judiciar I******** I****. Constată îndeplinite obligaţiile debitorului decurgând din planul de reorganizare a activităţii. În temeiul art. 175 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune închiderea procedurii reorganizării judiciare a debitorului S* E****** G*** S**, cu reinserţia debitoarei în activitate. În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 179 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de continuare a activităţii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 octombrie 2020.

    Hotarare 380/2020 din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 07.07.2020 la ora 09:30

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea administratorului judiciar de a depune la dosar dovada de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolven?ă a raportului final cu propunerea de închidere a procedurii,

    Incheiere de sedinta din 07.07.2020
  • Sedinta din data de 12.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Suspendat

    În temeiul art. 42 alin. 6 din Anexa 1 a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi în temeiul art. 63 alin. (11) din Anexa 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 prin care a fost prelungita starea de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă. Stabileşte termen pentru verificare, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă.

  • Sedinta din data de 07.04.2020 la ora 10:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    TERMEN PRESCHIMBAT

  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Încheiere

    Admite sesizarea din oficiu de preschimbare a termenului de judecată. Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 07.04.2020 la data de 12.05.2020, completul C5FF, ora 9.00, pentru când părţile vor fi citate, prin Buletinul Procedurilor de insolvenţă cu menţiunea că au posibilitatea solicitării judecării cauzei în lipsa părţii, ori a reprezentării prin avocat. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 16.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2020
  • Sedinta din data de 25.02.2020 la ora 10:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    Pentru întocmirea şi depunerea la dosar de către administratorul judiciar a unui raport final cu propunerea de închidere a procedurii faţă de debitoare,

    Incheiere de sedinta din 25.02.2020
  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    Având în vedere comunicatul de presă emis de către Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL împreună cu celelalte sindicate afiliate la Federaţia PUBLISIND referitor la adoptarea unor măsuri de protest pentru personalul auxiliar de specialitate, conform căruia în ziua de 28 ianuarie 2020 – ziua votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu, grefierii planificaţi în şedinţe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente şi a celor cu arestaţi şi nu vor efectua nici un fel de activităţi specifice funcţiei sau alte acte de procedură decât cele pentru soluţionarea cauzelor urgente, va dispune fixarea unui nou termen de continuare a procedurii.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2020
  • Sedinta din data de 26.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    În vederea solu?ionării contesta?iei fost formulată de către creditoarea SC WOOD DEI MARKET SRL împotriva tabelului definitiv de crean?e, ce face obiectul dosarului nr. 2669/86/2019, cu termen de judecată azi, 26.11.2019,

    Incheiere de sedinta din 26.11.2019
  • Sedinta din data de 08.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    În vederea solu?ionării definitive a contesta?iei fost formulată de către creditoarea SC WOOD DEI MARKET SRL împotriva tabelului definitiv de crean?e ce face obiectul dosarului nr. 2669/86/2019,

    Incheiere de sedinta din 08.10.2019
  • Sedinta din data de 03.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    În vederea întocmirii raportului final cu propunerea de închidere a procedurii,

    Incheiere de sedinta din 03.09.2019
  • Sedinta din data de 31.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de creanţă formulată de către SC WOOD DEI MARKET SRL. Admite excepţia autorităţii de lucru judecată invocată de către administratorul judiciar I******** I****. Respinge cererea de intrare în faliment a debitoarei S* E****** G*** S**, formulată de către creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI- ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SUCEAVA, pentru autoritate de lucru judecat. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 3 septembrie 2019. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare.

    Hotarare intermediara 237/2019 din 31.05.2019
  • Sedinta din data de 28.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 31 mai 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2019
  • Sedinta din data de 26.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii,

    Incheiere de sedinta din 26.03.2019
  • Sedinta din data de 26.02.2019 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    În vederea comunicării către administratorul judiciar şi către debitoare- prin administrator special a cererii de intrare în faliment formulată de către creditoarea D.G.R.F.P. Iaşi- A.J.F.P. Suceava, Faţă de cererea de repunerea în termenul de înscriere a cererii de creanţă formulată de către SC WODD DEI MARKET SRL, În vederea continuării procedurii,

    Incheiere de sedinta din 26.02.2019
  • Sedinta din data de 27.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    Pentru derularea planului de reorganizare a activităţii debitoare S* E****** G*** S**, În vederea continuării procedurii,

    Incheiere de sedinta din 27.11.2018
  • Sedinta din data de 25.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată cererea de intrare în faliment a debitoarei ELPIDEX GRUP SRL, formulată de către creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI- ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SUCEAVA. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 27.11.2018. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare.

    Hotarare intermediara 404/2018 din 25.09.2018
  • Sedinta din data de 04.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    Pentru derularea planului de reorganizare a activităţii debitoarei,

    Incheiere de sedinta din 04.06.2018
  • Sedinta din data de 07.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de activitate depus de administratorul judiciar la acest termen de judecată, urmând să-şi exprime punctul de vedere faţă de acesta

    Incheiere de sedinta din 07.05.2018
  • Sedinta din data de 26.03.2018 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    punct de vedere al administratorul judiciar cu privire la datoria invocată de creditoarea DGRFP Iasi- AJFP Suceava

    Incheiere de sedinta din 26.03.2018
  • Sedinta din data de 26.02.2018 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    În vederea implementării planului de reorganizare al activităţii debitoarei şi pentru întocmirea raportului conform art. 144 din Legea nr. 85/2014 Pune în vedere administratorului judiciar să depună toate înscrisurile aferente procedurii cu 5 zile înainte de termen, sub sancţiunea amendării

    Incheiere de sedinta din 26.02.2018
  • Sedinta din data de 20.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    Ia act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal nr. 446 din data de 28.09.2017, prin care a fost aprobată modificarea planului de reorganizare a activităţii debitorului. În temeiul dispoziţiilor art. 139 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, confirmă modificarea planului de reorganizare a activităţii debitorului soc. Elpidex Grup SRL. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 26.02.2018, ora 9.00. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.12.2017.

    Hotarare 677/2017 din 20.12.2017
  • Sedinta din data de 11.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 20.12.2017 Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.12.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2017
  • Sedinta din data de 13.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 11 decembrie 2017

    Incheiere de sedinta din 13.11.2017
  • Sedinta din data de 11.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    Având în vedere modificarea planului de reorganizare a activităţii debitoarei S* E****** G*** S**,

    Incheiere de sedinta din 11.09.2017
  • Sedinta din data de 22.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării contestaţiei formulate împotriva tabelului suplimentar de creditoarea UNICREDIT ŢIRIAC BANK SA, În vederea desfăşurării adunării creditorilor pentru confirmarea lichidatorului judiciar şi aprobarea onorariului,

    Incheiere de sedinta din 22.05.2017
  • Sedinta din data de 06.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    Ia act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal nr. 240 din data de 25.04.2016, prin care a fost aprobat planul de reorganizare a activităţii debitorului. În temeiul dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. C şi F, alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, infirmă planul de reorganizare a activităţii debitorului Elpidex Grup SRL. În temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. 1 pct. A lit. c) din Legea nr. 85/2014, dispune intrarea în procedura generală a falimentului a debitorului Elpidex Grup SRL. În temeiul art. 145 alin. (2) lit. b) din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă I******** I****, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2014, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 1.000 lei. Pune în vedere ca la prima adunare generală a creditorilor să supună spre aprobare confirmarea sa şi comisionul de administrare /onorariu provizoriu. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 10 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorului şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 13.04.2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 05.05.2017. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 22.05.2017. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 02.06.2017. În temeiul art. 151 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 22.05.2017, ora 9:00. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.03.2017.

    Hotarare 129/2017 din 06.03.2017
  • Sedinta din data de 28.02.2017 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 06.03.2017 Pronunţată în sedinta publică din data de 28.02.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2017
  • Sedinta din data de 10.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată solicitarea administratorului judiciar, în scopul soluţionării în mod irevocabil a contestaţiei formulată de creditorul UNICREDIT ŢIRIAC BANK SA împotriva hotărârii adunării creditorilor din data de 25 aprilie 2016 şi al recuperării creanţelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul procedurii, sub sancţiunea amendării.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2017
  • Sedinta din data de 22.11.2016 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea dosarelor asociate

    Incheiere de sedinta din 22.11.2016
  • Sedinta din data de 06.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Termen la 22 noiembrie 2016, pentru soluţionarea contestaţiei formulată de către creditoarea Unicredit Ţiriac Bank SA împotriva hotărârii Adunării creditorilor din 25.04.2016.

    Incheiere de sedinta din 06.09.2016
  • Sedinta din data de 09.05.2016 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Termen la 06.09.2016 pt. soluţionarea în mod definitiv a contestaţiei formulate împotriva hot.adun.credit.

    Incheiere de sedinta din 09.05.2016
  • Sedinta din data de 05.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Termen la 09.05.2016 în vederea discutării planului de reorganizare a activităţii debitoarei în şedinţa adunării creditorilor 25.04.2016.

    Incheiere de sedinta din 05.04.2016
  • Sedinta din data de 23.02.2016 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 5 aprilie 2016, C6FF, în vederea soluţionării definitive a contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor şi definitivarea tabelului creanţelor . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 februarie 2016

    Incheiere de sedinta din 23.02.2016
  • Sedinta din data de 12.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată solicitarea administratorului judiciar, în scopul: soluţionării în mod irevocabil a contestaţiilor împotriva tabelului preliminar al creanţelor; întocmirii tabelului definitiv al creanţelor; depunerii unui eventual plan de reorganizare a activităţii debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul procedurii, sub sancţiunea amendării.

    Incheiere de sedinta din 12.01.2016
  • Sedinta din data de 24.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Termen la 12.01.2016 în vederea soluţionării definitive a contestaţiei formulate împotriva tabelului preliminar şi pt continuarea perioaddei de observaţie

    Incheiere de sedinta din 24.11.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD