P******* A*******
InculpatP******** D* P* L**** J********** T** B****
Reprezentant legalP******* A*******
Inculpat?n temeiul art. 335 alin.1 C.pen., condamnă pe inculpatul P******* A*******, la pedeapsa de 1 (unul) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C. pen. pe o durată de 1 (unul) an, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. ?n temeiul art. 323 C.pen., condamnă pe inculpatul P******* A******* la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C. pen. pe o durată de 1 (unul) an, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38, art. 39 alin.1 lit. b C.pen. şi art. 45 alin. 3 lit. a C.pen, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (unul) an închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1 (una) lună, în final rezultând pedeapsa de 1 (unul) an şi 1 (una) lună închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C. pen. pe o durată de 1 (unul) an, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. raportat la art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (delegaţia nr. 22/27.01.2015 – av. Paul Dragomir) în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile M.J. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 47/2016 din 12.02.2016Stabileşte data pronunţării la 12.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2016În vederea readministrării probei cu martori din dosarul de urmărire penală, acordă termen la data de 11.02.2016.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Pentru ca inculpatul să depună la dosar înscrisuri, acordă termen la data de 28.01.2016.
Incheiere de sedinta din 10.12.2015Pentru lipsa inculpatului, acordă termen la data de 10.12.2015.
Incheiere de sedinta din 28.10.2015Pentru lipsă de procedură cu inculpatul, acordă termen la data de 28.10.2015.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015pentru ca inculpatul să precizeze dacă doreşte să se prevaleze de procedura simplificată, termen 10.09.2015.
Incheiere de sedinta din 29.07.2015În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.560/249/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor privind pe inculpatul P.A, pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penale. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P A şi fixează termen la data de 29.07.2015. Definitivă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.06.2015.
Incheiere camera preliminara din 11.06.2015