B****** Ş***** - I****
InculpatDesemnează traducător în cauză.
Incheiere de sedintaDesemnează traducător în cauză.
Incheiere de sedinta din 24.04.2017Desemnează traducător în cauză.
Incheiere de sedinta din 27.03.2017I. a. Pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 din noul Cod penal (NCP), cu aplicarea art. 41 alin. 1 NCP şi art. 43 alin. 1 NCP, condamnă pe inculpatul Bacoşcă Ştefan-Ionuţ, la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. Potrivit art. 67 alin. 1 NCP aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 1 (un) an. În temeiul art. 404 alin. 5 din noul Cod de procedură penală (NCPP) aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). b. Pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals privind un înscris oficial, prevăzută de art. 323 teza I NCP, cu aplicarea art. 41 alin. 1 NCP şi art. 43 alin. 1 NCP, condamnă pe inculpatul Bacoşcă Ştefan-Ionuţ la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. Potrivit art. 67 alin. 1 NCP aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 1 (un) an. În temeiul art. 404 alin. 5 din noul Cod de procedură penală (NCPP) aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). Constată că cele două infracţiuni sunt concurente sub forma concursului real, potrivit art. 38 alin. 1 NCP. II. În condiţiile art. 40 alin. 1 NCP, cu referire la art. 38 alin. 1 NCP, constată că infracţiunile de faţă sunt concurente sub forma concursului real cu infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d NCP, cu aplicarea art. 77 lit. d NCP, art. 4 şi art. 5 NCP, pentru săvârşirea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare prin sentinţa penală nr. 365 din 1 octombrie 2013 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin decizia penală nr. 360 din 12 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi (dosar nr. 2404/866/2012*). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani 7 (şapte) luni şi 20 (douăzeci) de zile de închisoare aplicată prin contopire prin sentinţa penală nr. 311 din 17 decembrie 2014 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin neformularea contestaţiei (dosar nr. 5224/866/2014), în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare stabilită iniţial prin sentinţa penală nr. 66 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 148 din 12 mai 2010 a Tribunalului Neamţ (dosar nr. 5782/291/2009), pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b şi alin. 21 lit. a, b, c din vechiul Cod penal (CP), cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c CP, art. 74 alin. 1 lit. c şi alin. 2 CP, art. 76 alin. 1 lit. b CP şi art. 80 CP, sporită la 5 (cinci) ani şi 3 (trei) luni închisoare prin revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 95 din 25 februarie 2009 a Judecătoriei Roman, definitivă prin neapelare (dosar nr. 2870/291/2008); - pedeapsa de 1 (un) an închisoare stabilită iniţial prin sentinţa penală nr. 365 din 1 octombrie 2013 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin decizia penală nr. 360 din 12 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi (dosar nr. 2404/866/2012*), pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d NCP, cu aplicarea art. 77 lit. d NCP, art. 4 şi art. 5 NCP, sporită la 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare prin revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 95 din 25 februarie 2009 a Judecătoriei Roman, definitivă prin neapelare (dosar nr. 2870/291/2008). III. În condiţiile art. 40 alin. 1 NCP, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b NCP, contopeşte pedepsele stabilite pentru infracţiunile de faţă (pct. I) cu pedepsele stabilite pentru infracţiunile anterior comise de inculpat (pct. II), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) de zile de închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 311 din 17 decembrie 2014 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin neformularea contestaţiei (dosar nr. 5224/866/2014), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 NCP. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a NCP inculpatul va executa pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 6 (şase) ani 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) de zile de închisoare, stabilită potrivit celor ce preced, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 1 (un) an, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c NCP. În temeiul art. 45 alin. 5 NCP, cu referire la art. 45 alin. 3 lit. a NCP, contopeşte pedepsele accesorii aplicate inculpatului pe lângă pedepsele principale, urmând ca acesta să execute pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În temeiul art. 40 alin. 3 NCP scade din pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) de zile de închisoare, stabilită potrivit celor ce preced, perioada executată în baza sentinţei penale nr. 311 din 17 decembrie 2014 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin neformularea contestaţiei (dosar nr. 5224/866/2014), respectiv de la 17 noiembrie 2009 până la 26 septembrie 2012, şi perioada considerată executată prin sentinţa penală nr. 1055 din 8 iunie 2015 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neformularea contestaţiei (dosar nr. 1167/866/2015), respectiv de la 4 octombrie 2014 până la 10 februarie 2016. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 311 din 17 decembrie 2014 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin neformularea contestaţiei (dosar nr. 5224/866/2014), urmând a fi emise noi forme de executare potrivit prezentei sentinţe. În condiţiile art. 404 alin. 4 lit. g NCPP şi art. 397 alin. 3 NCPP, cu referire la art. 25 alin. 3 NCPP şi art. 256 NCPP, anulează înscrisul fals, respectiv permisul de conducere auto emis de Oficiul 54 (instituţie administrativă de pe teritoriul Republicii Moldova), rămas în original în posesia inculpatului. În condiţiile art. 272 NCPP onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului (av. Diaconu Alina), în sumă de 520 RON (cameră preliminară şi fond), va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 mai 2016.
Hotarare 240/2016 din 20.05.2016Amână pronunţarea la data de 20 mai 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2016Pentru depunerea înscrisurilor în apărare invocate de inculpat anterior şi în vederea respectării dreptului la apărare, amână judecata la data de 13 mai 2016. PUne în vedere inculpatului să depună informaţiile cu privire la tranzacţiile financiare invocate.
Incheiere de sedinta din 08.04.2016Pentru administrarea probatoriului suplimentar solicitat de inculpat, prin apărător, amână judecata cauzei la data de 8 aprilie 2016. Inculpatul va face demersurile necesare la unitatea bancară pentru obţinerea informaţiilor suplimentare cu privire la operaţiunile bancare înregistrate pe cardul prezentat în şedinţă publică. Se va asigura prezenţa martorului propus în apărare în măsura în care acesta va fi găsit.
Incheiere de sedinta din 04.03.2016Pentru administrarea probatoriului propus de inculpat, amână judecata la data de 04 martie 2016. Se va repeta procedura de citare cu martorul Dămoc Petre, şi se va emite mandat de aducere pe numele acestuia, ce se va înainta prin serviciul fax.
Incheiere de sedinta din 26.02.2016Finalizează procedura de cameră preliminară. Pentru administrarea probatoriului încuviinţat, amână judecata la data de 26 februarie 2016. Se va cita martorul din lucrări cu menţiunea amendării în caz de neprezentare. Se va cita inculpatul la locul de deţinere cu mandat de transfer şi cu menţiunea de a fi adus.
Incheiere de sedinta din 29.01.2016Faţă de lipsa procedurii de citare cu inculpatul, amână judecata la data de 29 ianuarie 2016. Se va repeta procedura de citare cu acesta, la domiciliu şi la locul de deţinere. Prorogă momentul examinării îndeplinirii condiţiilor art. 346 NCPP.
Incheiere de sedinta din 08.01.2016Faţă de lipsa procedurii de citare cu inculpatul, amână judecata la data de 08 ianuarie 2016. Se va repeta procedura de citare cu acesta, la domiciliu şi la locul de deţinere. Prorogă momentul examinării îndeplinirii condiţiilor art. 346 NCPP. Se va înainta adresă la Curtea de Apel Iaşi în sensul dispus în şedinţă.
Incheiere de sedinta din 04.12.2015