Ţ*** D******
ReclamantŢ*** V*****
PârâtŢ*** A***** N***
PârâtM****** R* V******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă Ţ*** D****** (date), în contradictoriu cu pârâţii Ţ*** V***** (date) şi ŢAGA ADRIAN-NELU (date) şi pârâtul-reclamant M****** R* V****** (date). Respinge cererea reclamantei-pârâte Ţ*** D******, formulată în contradictoriu cu pârâţii Ţ*** V***** şi ŢAGA ADRIAN-NELU şi pârâtul-reclamant M****** R* V******, de atribuire în natură a întregului imobil – teren în suprafaţă totală de 6, 91 ha, situat în extravilanul com. Scânteia, jud. Ialomiţa, cu obligarea sa la plata unei sulte către celelalte părţi, ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant M****** R* V******, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Ţ*** D****** şi pârâţii Ţ*** V***** şi ŢAGA ADRIAN-NELU, ca neîntemeiată. Omologhează raportul de expertiză întocmit în cauză de dl. expert MALI N. IOAN. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor asupra bunului imobil – teren în suprafaţă totală de 6, 91 ha, situat în extravilanul com. Scânteia, jud. Ialomiţa, prevăzut în T.P. nr. 107003/56051, cod 094429 din data de 22.11.1999, eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ialomiţa şi în certificatele de moştenitor nr. 45/24.09.2015 şi 46/24.09.2015, emise de SPN – Biroul Notarial Eurolex, amplasat astfel: - 3 ha în tarlaua 496/3, parcela 28, având ca vecinătăţi: la Nord – Md. Preda Dumitru, De 497; la Est – De 496/2, De 497; la Sud – Md. Marinescu Victor; la Vest – De 496/4; - 3, 79 ha în tarlaua 395/3, parcela 41, având ca vecinătăţi: la Nord – De 19; la Est – Costache Victoria; la Sud – De 395/2; la Vest – Preda Dumitru; - 0,12 ha în tarlaua 506, parcela 4, având ca vecinătăţi: la Nord – De 508; la Est – Măciucă Marin; la Sud – De 501; la Vest – Avram Marin. Ca efect al partajului, atribuie în deplină proprietate şi paşnică folosinţă părţilor loturile, astfel cum sunt individualizate în raportul de expertiză întocmit în cauză de dl. expert MALI N. IOAN, respectiv: În exclusivitate, reclamantei-pârâte Ţ*** D****** , lotul nr. I compus din terenul în suprafaţă de 31.671 m.p., situat în extravilanul com. Scânteia, jud. Ialomiţa, amplasat în tarlaua 395/3, PA 41/1, având ca vecinătăţi: la Nord – De 19; la Est – Costache Victoria; la Sud – De 395/2; la Vest – Ţaga Adrian-Nelu (lot. III). În exclusivitate , pârâtului-reclamant M****** R* V******, lotul nr. II compus din terenul în suprafaţă de 23.033 m.p., situat în extravilanul com. Scânteia, jud. Ialomiţa, amplasat în tarlaua 496/3, PA 28/1, având ca vecinătăţi: la Nord – Ţaga Adrian-Nelu (lot. III), De 497; la Est – De 496/2, De 497; la Sud – Md. Marinescu Victor; la Vest – De 496/4. În exclusivitate , pârâtului ŢAGA ADRIAN-NELU, lotul nr. III compus din terenul în suprafaţă totală de 8637 m.p., situat în extravilanul com. Scânteia, jud. Ialomiţa, amplasat astfel: - 6967 m.p. în tarlaua 496/3, PA 28/2, având ca vecinătăţi: la Nord – Md. Preda Dumitru; la Est – De 496/2; la Sud – M****** R* V****** (lot. II); la Vest – De 496/4; - 1670 m.p. în tarlaua 395/3, PA 41/2, având ca vecinătăţi: la Nord – De 19; la Est – Ţ*** D****** (lot I); la Sud – De 395/2; la Vest – Ţ*** V***** (lot IV). În exclusivitate, pârâtului Ţ*** V*****, lotul nr. IV compus din terenul în suprafaţă totală de 5759 m.p., situat în extravilanul com. Scânteia, jud. Ialomiţa, amplasat astfel: - 1200 m.p. în tarlaua 506, PA 4, având ca vecinătăţi: la Nord – De 508; la Est – Măciucă Marin; la Sud – De 501; la Vest – Avram Marin; - 4559 m.p. în tarlaua 395/3, PA 41/3, având ca vecinătăţi: la Nord – De 19; la Est Ţaga Adrian-Nelu (lot. III); la Sud – De 395/2; la Vest – Preda Dumitru. Dispune majorarea onorariului de expert cu suma de 200 de lei şi stabileşte onorariul definitiv de expert la suma de 700 lei. Obligă pe reclamanta-pârâtă Ţ*** D******, să plătească suma de 91, 66 lei, pe pârâtul-reclamant M****** R* V****** suma de 66,66 lei, pe pârâtul ŢAGA ADRIAN-NELU suma de 25 de lei şi pe pârâtul Ţ*** V***** suma de 16,66 lei, reprezentând diferenţă onorariu expert. Dispune compensarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu provizoriu expert în ceea ce îi priveşte pe reclamanta-pârâtă Ţ*** D****** şi pe pârâtul-reclamant M****** R* V******. Obligă pe pârâtul Ţ*** V***** să plătească reclamantei-pârâte Ţ*** D****** suma de 190,82 lei şi pârâtului-reclamant M****** R* V****** suma de 190,82 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu provizoriu expert. Obligă pe pârâtul ŢAGA ADRIAN-NELU să plătească reclamantei-pârâte Ţ*** D****** suma de 286,2 lei şi pârâtului-reclamant M****** R* V****** suma de 286,23 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu provizoriu expert. Prezenta hotărâre şi documentaţia aferentă vor fi comunicate Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, în termen de 3 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Dispune ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia cu documentaţia aferentă să fie comunicată la organul fiscal competent, în vederea stabilirii impozitului pe teren şi clădiri datorat de proprietar. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.04.2017.
Hotarare 714/2017 din 10.04.2017Amână pronunţarea la data de 10.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2017Amână pronunţarea la data de 05.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2017Amână pronunţarea la data de 27.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2017studierea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 30.01.2017lipsa raport expertiză.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016administrare probatoriu.
Incheiere de sedinta din 24.10.2016alte cauze.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016amânat în vederea unei eventuale conexări
Incheiere de sedinta din 23.05.2016