M******* A******
ReclamantC****** J******** P***** A******** L**** F******* F****** , R************ D* P******** J******** V*****
PârâtC****** L***** P***** A******** L**** F******* F****** G******** R*********** D* P*****
PârâtB********* N****** - p* n***** m*********
PârâtF****** A********** P*********
PârâtConstată perimată cererea având ca obiect acţiune în constatare formulată de reclamanta M******* A******, în contradictoriu cu pârâţii: Comisia Judeţeană pentru aplicarea legii fondului funciar, reprezentată de prefectul judeţului Vâlcea, Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar Ghioroiu, reprezentată prin primar, Brătulescu Natalia, Frahler Adela( fostă Pretorian), Furnică Valentina Nicoleta şi Furnică Ion. Obligă reclamanta la plata sumei de 1600 lei, cheltuieli de judecată către pârâţi. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Bălceşti. Pronunţată în şedinţa publică din 08 februarie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 171/2018 din 08.02.2018Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de reclamanta M******* A******. Menţine suspendarea judecării cauzei, având ca obiect acţiune în constatare, formulată de reclamanta M******* A******.Cu recurs de la comunicare, pe timpul cât durează suspendarea cursului judecării cauzei. Pronunţată, în şedinţă publică azi, 12 mai 2016, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Incheiere suspendare din 12.05.2016În baza art. 412 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Suspendă judecarea cauzei, având ca obiect acţiune în constatare ş.a formulată de reclamanta M******* A******, în contradictoriu cu pârâţii Frahler Adela, Brătulescu Natalia, decedată, cu moştebitorii testamentari: Furnică Valentina Nicoleta şi Furnică Ion, Comisia Locală de Fond Funciar Ghioroiu şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea. Cu recurs de la comunicare, cât timp durează suspendarea cursului judecării cauzei, care se depune la Judecătoria Bălceşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 martie 2016, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Incheiere suspendare din 10.03.2016Acordă termen pentru a se emite adresă către reclamantă să precizeze dacă înţelege să cheme în judecată şi pe ceilalţi moştenitorii rezervatari ai pârâtei decedate Brătulescu Natalia Se introduc în cauză şi se citează în calitate de pârâţi cu copie de pe cererea de chemare în judecată: Furnică Valentina Nicoleta şi Furnică Ion din comuna Ghioroiu, satul Poenari, judeţul Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 18.02.2016Acordă termen pentru a se emite adresă către reclamantă să precizeze dacă înţelege să cheme în judecată moştenitorii pârâtei decedate Brătulescu Natalia.
Incheiere de sedinta din 14.01.2016Acordă termen pentru ca apărătorul pârâtelor să facă dovada că Pretorian Eleodor este decedat şi nu a avut alţi moştenitorii în afară de fraţi.
Incheiere de sedinta din 19.11.2015Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă şi de apărătorul pârâţilor. Se emite adresă către Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Ghioroiu şi Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar Vâlcea pentru a ne comunica relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015Acordă termen pentru a se taşa dosarele : 932/195/2010, 630/195/2005, 24/185/2010.
Incheiere de sedinta din 24.09.2015Respinge cererea de abţinere formulată de judecătorul M.C.C.
Incheiere abtinere 18/2015 din 28.05.2015