B**** N******
PetentI************ D* P****** A* J******** A***
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul B**** N******, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARAD. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 195 lei aplicată pentru fapta prevăzută şi sancţionată potrivit dispoziţiilor art. 147 pct. 3 din H. G. nr. 1391 din 2006 şi art. 99 alin. 1 pct. 16 din O. U. G. nr. 195 din 2002, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Ineu. Pronunţată în şedinţa publică din 17.09.2015.
Hotarare 423/2015 din 17.09.2015Amână pronunţarea la data de 17.09.2015, ora 12.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2015T.10.09.2015 Acordă un nou termen de judecată pentru când se solicită intimatului să comunice dovada privind data de comunicare a procesului verbal de contravenţie atacat, cu petentul.
Incheiere de sedinta din 16.07.2015