M****** Z**********
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia cu inculpatul M****** Z**********, , domiciliat în satul Cobadin, str. Meri?or nr. 15, jud. Constanţa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice , prevăzută de art. 337 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 839/P/2014. În baza art. art. 337 Cod penal condamnă pe inculpatul M****** Z**********, , domiciliat în satul Cobadin, str. Meri?or nr. 15, jud. Constanţa, la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice . În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, a executării pedepsei de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă. În temeiul art. 92 al. 1 Cod penal stabileşte termen de încercare de 2 (doi) ani , ce se va calcula potrivit dispozi?iilor art. 91 al. 2 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e penale. În baza art. 93 alin.1 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului M****** Z**********, pe durata termenului de încercare, următoarele măsuri de supraveghere: 1.să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; 2. să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; 3. - să anunţe Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; 4. -să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa schimbarea locului de muncă; 5.- să comunice la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa informaţii de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 al. 2 lit b Cod penal, impune inculpatului obliga?ia de a frecventa programul de reintegrare socială derulat de Serviciul de proba?iune de pe lângă Tribunalul Constanţa sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. Potrivit art. 93 al. C Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta pentru o perioadă de 60 de zile, muncă în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei comunei Cobadin sau în cadrul Polaris M Holding SA din mun. Mangalia; În baza art. 91 al. 4 Cod penal atrage aten?ia inculpatului asupra conduitei sale viitoare ?i îi aduce la cuno?tin?ă dipozi?iile art. 96 Cod penal conform cărora dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul nu respectă, cu rea-credin?ă, măsurile de supraveghere sau nu execută obliga?iile impuse sau stabilite de lege, instan?a revocă suspendarea ?i dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 274 al. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, urmând ca suma de 400 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu să rămână în sarcina statului Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.03.2015
Hotarare 68/2015 din 13.03.2015În vederea legalei citări, amănă cauza şi acordă termen la data de 13.03.2015.
Incheiere de sedinta din 13.02.2015