D*** C****** N******
ReclamantM****** I****
PârâtO***** I***
PârâtM********* D*** P*** P*****
PârâtP******* M*********** D***
PârâtAdmitea acţiunea civilă formulată de reclamantul D*** C****** N****** în contradictoriu cu pârâţiiM****** I****,O***** I***, M********* D*** P*** P***** PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA, şi, înconsecinţă: Dispune modificarea înscrierilor din CF 73339 Deva, nr. topo. 73339, în ceea ce priveşte suprafaţa totală a imobilului teren, în sensul de a se înscrie suprafaţa reală de 386 mp. în loc de 307mp – suprafaţă tabulară, conform raportului de expertiză efectuatîn cauză de expert Fruja Cornel şi care face parte integrantă din prezenta. Fărăcheltuieli de judecată. Cu drept de apelîntermen de 30 de zile de la comunicare.Apelul se depunela Judecătoria Deva, încaz de exercitare. Pronunţarea soluţiei s-afăcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data da 8.09.2016. Preşedinte,
Hotarare 2311/2016 din 08.09.2016Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea cauzei la data de 08.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.09.2016În vederea studierii raportului de expertiză , a comunicării acestuia părţilor.
Incheiere de sedinta din 09.06.2016În vederea comunicării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 26.05.2016În vederea achitării diferenţei de decont în sumă de 500 lei, precum şi în vederea emiterii unei adrese către d-nul expert pentru a comunica încă 4 ex,ale raportului de expertiză pentru a putea fi comunicate.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016Faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016În vederea efectuării raportului de expertiză topografică, încuviinţat în cauză.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016In baza procesului verbal încheiat la data de 18.11.2015,la sediul Judecatoriei Deva, cu ocazia repartizarii cauzelor provenite de la Completul C3, ca urmare a eliberarii din functie la dnei judecator CGM si numita în functia de procuror, prin Decretul nr. 835/13.11.2015, în baza disp. art. 99 alin. 11 din ROI, înainteaza cauza la C8 Civil,
Incheiere de sedinta din 27.11.2015