P******* C****** A******* - P*** R****** L****
PetentH****** I***
IntimatAdmite cererea având ca obiect „transformare amendă”, formulată de petentul Primăria Comunei Adâncata, cu sediul în comuna Adâncata, jud.Suceava, în contradictoriu cu intimatul H****** I***, cu domiciliu în comuna Adâncata, jud.Suceava. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 500 lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal seria PA nr.1414504 din data de 08.04.2014, întocmit de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, cu sancţiunea prestării de către contravenient a unui număr de 80 de ore de activitate în folosul comunităţii, respectiv activităţi de întreţinere, curăţenie şi igienizare. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care va fi depus la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.01.2016.
Hotarare 321/2016 din 28.01.2016