B*** L* F***** B*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Buda Florin Bogdan, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Buda Florin Bogdan (cu datele de stare civilă de mai sus) la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 38 alin.1 Cod penal şi art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, constatând existenţa concursului de infracţiuni, aplică pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv de 3 luni închisoare, stabilind pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Copalnic Mănăştur (în cadrul structurii Cămine culturale sau Baze sportive) pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2016.
Hotarare 29/2016 din 19.02.2016Amână pronunţarea pentru data de 19.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2016constată legalitatea actului de sesizare şi dispune începerea judecăţii. stabileşte termen pentru 11.02.2016 pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă
Incheiere camera preliminara din 11.02.2016