S*** A********
ReclamantS*** M****
ReclamantS*** V*****
PârâtAdmite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul S*** V*****, cu domiciliul în comuna Botiza, nr.19, jud. Maramureş. Obligă pârâtul să permită trecerea cu picioarele, atelajele şi mijloacele auto, la locuinţa şi gospodăria sa, situată în comuna Botiza, nr.18, prin înlăturarea lacătului şi a oricărui obstacol din poartă şi drumul de acces. Măsura este provizorie până la soluţionarea pe fond a acţiunii civile din dosarul nr. 601/224/2015 a Judecătoriei Dragomireşti. Vremelnică şi executorie de drept, fără somaţie şi fără trecerea unui termen. Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 1020,00 lei cheltuieli de judecată. DISJUNGE cererea reconvenţională formulată de pârâtul S*** V*****, care va fi soluţionată separat în alt dosar ce va fi format. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, la Tribunalul Maramureş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Dragomireşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.10.2015.
Hotarare 554/2015 din 07.10.2015