A********** A********** C***** R***** R***
ReclamantM********* F********* P******
PârâtAdmite cererea, astfel cum a fost restrânsă. Anulează în parte Decizia nr. 100/P/26.10.2015 de soluţionare a contestaţiei, în ceea ce priveşte art. 1 al acestei decizii. Anulează în parte Dispoziţia obligatorie nr. 230.287/17.02.2015, în ceea ce priveşte măsura nr. 2 dispusă prin aceasta. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la prezenta instanţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2016.
Hotarare 910/2016 din 18.03.2016Amânare iniţială a pronunţării - Amână pronunţarea la data de 18.03.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2016Pune în vedere reclamantei să depună la dosar dispoziţia atacată. Amână cauza şi acordă termen la data de 04.03.2016, ora 12.00, Completul 36 Fond, sala E 23 „Paul Negulescu”, pentru când se va cita pârâtul M********* F********* P****** cu un exemplar al cererii modificatoare şi cu menţiunea să depună întâmpinare cu cel puţin 10 zile înainte de termenul ce va fi acordat în cauză, urmând ca reclamanta să ia cunoştinţă de întâmpinare de la dosar. De asemenea, pârâtului i se va pune în vedere, odată cu citaţia, să depună la dosar documentaţia aferentă dispoziţiei emise şi deciziei de soluţionare a plângerii prealabile, conform art. 13 din Legea nr. 554/2004. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.02.2016.
Incheiere de sedinta din 05.02.2016