L******** C********* V*****
InculpatC********* C********* V*****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1, 4 C. p.p. condamnă pe inculpatul Linguraru Constantin Bogdan la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. 1, 4 C. p.p. condamnă pe inculpatul Linguraru Constantin Bogdan la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38, art. 39 Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus inculpatul urmand să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) luni închisoare pe care o sporeşte cu o lună, pedeapsă rezultantă 4 (patru) luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani iar în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei către partea civilă reprezantand contravaloarea bunurilor din imobil distruse. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.04.2016.
Hotarare 164/2016 din 20.04.2016Amână pronunţarea la 20 aprilie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2016Având în vedere lipsa inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 15 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 26.02.2016Amână judecarea cauzei la data de 26 februarie 2016, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere, iar partea civilă are TC. Încuviinţează proba cu reaudierea martorilor din lucrări solicitată de Ministerul Public, urmând ca aceştia să fie citaţi.
Incheiere de sedinta din 22.01.2016În baza art.346 alin.(2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr.5141/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman privind pe inculpatul L******** C********* V***** trimis în judecată pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art.193 NCP), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei şi fixează termen de judecată la 22 ianuarie 2016, pentru când persoana vătămată are TC şi se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 18.12.2015