S**** I***
ReclamantC***** B**** (*** S***** I****** Ş* S**** L***** D******* F*** M***********
PârâtS*** F******
PârâtS**** E*******
PârâtP**** L****** M***** (***** D*****
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentinţa nr. 1599/30.05.2016, formulată de pârâtele S**** E******* şi Pűşők Liliana, în contradictoriu cu S**** I***, S*** F******, Pardos Ioan şi Popa Victoria. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi în dispozitivul sentinţei nr. 1599/30.05.2016 a Judecătoriei Deva, în sensul că se reţine că S*** F******, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului Suciu Petru, deţine o cotă parte de 2/8 din patrimoniul succesoral al defunctului şi nu de 5/8 cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi 12.12.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.12.2016Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea cauzei la data de 12.12.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2016Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea cauzei la data de 05.12.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2016Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea cauzei la data de 28.11.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2016Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea cauzei la data de 24.11.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2016Admite ca fondată cererea de chemare în judecată formulată ş precizată de reclamantul S**** I*** în contradictoriu cu pârâţii Comuna Băiţa, S*** F******, S**** E*******, Pűsők Liliana Mirela, Pardos Ioan şi Popa Victoria. Constată că Suciu Petru a dob?ndit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului teren înscris în CF 60779 Băiţa(CF vechi 10/a), nr. top.19,20, în suprafaţă tabulară de 968 mp. Constată că în urma defunctului Suciu Petru, au rămas ca moştenitori soţia supravieţuitoare, respectiv p?r?ta S*** F******, cu o cotă de 5/8 parte, reclamantul, în calitate de fiu cu o cotă de 3/8 parte şi p?r?tele S**** E******* şi Pűsők Liliana Mirela, care împreună deţin cota de 3/8 parte, acestea culeg?nd cota fratelui predecedat al reclamantului, Suciu Nicolae. Dispune înscrierea dreptului de proprietate astfel dob?ndit în cartea funciară, potrivit cu cotele de proprietate deţinute de fiecare copărtaş. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.05.2016.
Hotarare 1599/2016 din 30.05.2016Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea cauzei la data de 30.05.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2016Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea cauzei la data de 23.05.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2016Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 al. 1 NCPC, amână pronunţarea cauzei la data de 20.05.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.05.2016Pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul art. 396 al. 1 NCPC, amână pronunţarea cauzei la data de 16.05.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2016Faţă de probele solicitate.
Incheiere de sedinta din 11.04.2016Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul S**** I***. Eşalonează taxa judiciară de timbru, respectiv suma de 2482,2 lei, pe o perioadă de 7 luni, stabilind rate lunare egale, în cuantum de 354,6 lei fiecare şi următoarele termene de plată: - rata 1 se va achita până la 15.12.2015; - rata 2 se va achita până la 15.01.2016; - rata 3 se va achita până la 15.02.2016; - rata 4 se va achita până la 15.03.2016; - rata 5 se va achita până la 15.04.2016; - rata 6 se va achita până la data de 15.05.2016; - rata 7 se va achita până la data de 15.06.2015. Respinge în rest cererea. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, în condiţiile art. 15 alin.2 din O.U.G. nr.51/2008. Pronunţată în şedinţă publică la data de 13.11.2015
Incheiere finala dezinvestire din 13.11.2015Dispune scoaterea de pe rol şi trecerea în procedura regularizării cererii.
Incheiere de sedinta din 09.10.2015