L***** A***** C*********
InculpatÎn baza art.396 alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Larion Andrei- Constantin la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art.337 Cod penal. În baza art.66 alin.(1) lit.a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.(1) lit.a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art.92 C. pen. În baza art.93 alin.(1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.(2) lit.b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art.93 alin.(3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Valea Ursului sau o altă unitate din subordinea acesteia pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art.91 alin.(4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 C. pen. În baza art.274 alin.(1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 499 din 24.12.2015Amână pronunţarea la 24 decembrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2015