N****** F*****
InculpatIn baza art. 371 C.pen. cu aplic art. 41 al 1 Cp şi art. 375 Cpp condamnă inculpatul NFla 3 luni închisoare. In baza art. 15 al 2 din Lg. 187/2012 rap la art. 83 Cp 1969 revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sp. 549/25.06.2008 a Judecătoriei Oneşti definitivă prin neapelare la data de 15.07.2008, pe care o cumulează aritmetic cu pedeapsa aplicată anterior rezultând pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa împreună cu pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev de art. 65 al 1 rap la art 66 al 1 lit a, b, d Cp In baza art 66 al 1 lit a, b, d Cp interzice inculpatului pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege. In baza art. 274 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu Andro Sebastian Dan, in suma de 260 lei, se avansează din FMJ. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 407/2016 din 10.03.2016amana pronuntarea la 10.03.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2016amana pronuntarea la 03.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2016viciu de procedura cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 12.11.2015constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală
Incheiere camera preliminara din 07.09.2015