C**** L***
InculpatS* U***** R******* B******** B******* S**
Parte civilăÎn baza art. 279 C.pr.pen. respinge sesizarea avocatului din oficiu Dinu Mariana privind îndreptarea erorii materiale din minuta si dispozitivul sent. pen. nr. 373/23.09.2016 pronunţată în dosarul penal nr. 6268/1748/2015 al Judecatoriei Cornetu, ca neîntemeiată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.09.2016. Definitivă.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.09.2016În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) C.pen. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a) C.pen. şi art. 44 alin. 1 C. pen. precum şi cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C**** L*** (...) la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea teremnului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este săvârşită în termenul de încercare de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni stabilit prin sentinţa penală nr. 51/22.03.2013 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 438/277/2013, definitivă prin nerecurare la 02 aprilie 2014. În baza art. 15 alin. 2 din Lg. nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Lg. nr. 286/2009 privind Noul Cod penal raportat la art. 83 alin. 1 C.pen. de la 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 51/22.03.2013 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 438/277/2013 pe care o adaugă pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul C**** L*** executând pedeapsa de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni. Pedeapsa se execută în regim de detenţie în conformitate cu prevederile art. 60 Cod penal. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul C**** L*** prin ordonanţa nr. 4341/P/2015 din data de 15.10.2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în dosarul cu acelaşi număr, modificată prin încheierea din data de 02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu în prezenta cauză şi obligaţiile instituite în sarcina inculpatului prin ordonanţa şi încheierea de şedinţă menţionate. În baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 22 alin. 1 C.pr.pen. ia act că persoana vătămată UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD S.R.L. a renunţat la pretenţiile civile, reprezentând suma de 8.000 lei cu titlu de daune materiale, împotriva inculpatului C**** L***. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu, Brecea Monica în cuantum de 130 lei, conform împuternicirii nr. 009516/17.12.2015, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Ilfov. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, va acorda onorariul parţial avocatului desemnat din oficiu, Dinu Mariana în cuantum de 200 lei, conform împuternicirii nr. 010732/24.06.2016, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Ilfov. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat, partea civilă şi Ministerul Public. Pronunţată în sedinţă publică astăzi, 23.09.2016.
Hotarare 373/2016 din 23.09.2016stabileste pronuntarea cauzei la data de 23.09.2016
Incheiere de sedinta din 09.09.2016stabileste pronuntarea cauzei asupra masurii controlului judiciar luat fata de inculpat la data de 01.07.2016, pe fond. amana cauza pentru angajare aparator
Incheiere de sedinta din 24.06.2016pentru citarea martorilor ;i stabileste pronuntarea asupra masurii controlului judiciar luate fata de inculpat la data de 11.05.2016
Incheiere de sedinta din 06.05.2016În baza art. 348 alin. (2) raportat la art. 208 alin. 2 şi 4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpatului C**** L*** (..). În baza art. 211 C.pr.pen. şi art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 82/2014 menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul C**** L*** dispusă prin ordonanţa nr. 4341/P/2015 din data de 15.10.2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în dosarul cu acelaşi număr şi modificată prin încheierea din data de 02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu în prezenta cauză începând cu data de 25.03.2016 până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală menţine obligaţiile instituite în sarcina inculpatului prin ordonanţa nr. 3165/P/2015 din data de 26.06.2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi prin încheierea din data de 02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu în prezenta cauză. În temeiul art. 215 al. 7 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Măsurile dispuse devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei incheieri. În baza art. 215 alin. 5 C.pr.pen. copia prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei locale, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul. Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător ales privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.03.2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 25.03.2016În baza art. 348 alin. (2) raportat la art. 207 alin. 2 şi 4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpatului C**** L*** (). În baza art. 211 C.pr.pen. şi art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 82/2014 menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul C**** L*** dispusă prin ordonanţa nr. 4341/P/2015 din data de 15.10.2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în dosarul cu acelaşi număr şi modificată prin încheierea din data de 02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu în prezenta cauză începând cu data de 12.02.2016 până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală menţine obligaţiile instituite în sarcina inculpatului prin ordonanţa nr. 3165/P/2015 din data de 26.06.2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi prin încheierea din data de 02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu în prezenta cauză. În temeiul art. 215 al. 7 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Măsurile dispuse devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei incheieri. În baza art. 215 alin. 5 C.pr.pen. copia prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei locale, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul. Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător ales privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.02.2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 12.02.2016În baza art. 348 alin. (2) raportat la art. 207 alin. 2 şi 4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpatului C**** L*** (În baza art. 211 C.pr.pen. şi art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 82/2014 menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul C**** L*** dispusă prin ordonanţa nr. 4341/P/2015 din data de 15.10.2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în dosarul cu acelaşi număr şi modificată prin încheierea din data de 02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu în prezenta cauză începând cu data de 18.12.2015 până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală menţine obligaţiile instituite în sarcina inculpatului prin ordonanţa nr. 3165/P/2015 din data de 26.06.2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi prin încheierea din data de 02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu în prezenta cauză. În temeiul art. 215 al. 7 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Măsurile dispuse devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei incheieri. În baza art. 215 alin. 5 C.pr.pen. copia prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei locale, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul. Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător ales privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 21.12.2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.12.2015Stabileşte pronunţarea pentru verificarea masurii controlului judiciar luata fata de inculpat la data de 21.12.2015
Incheiere de sedinta din 18.12.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4143/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu privind pe inculpatul C**** L*** ( sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 77 lit. a) C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C**** L***. Definitivă. Un exemplar al prezentei încheieri se va comunica inculpatului C**** L***, părţii civile S.C. UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD S.R.L. şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.12.2015. Stabileşte pronunţarea pentru verificarea masurii controlului judiciar luata fata de inculpat la data de 21.12.2015. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu astăzi, 18.12.2015.
Incheiere camera preliminara din 18.12.2015În baza art. 348 alin. (2) raportat la art. 207 alin. 2 şi 4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpatului C**** L*** (...). În baza art. 211 C.pr.pen. şi art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 82/2014 menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul C**** L*** dispusă prin ordonanţa nr. 4341/P/2015 din data de 15.10.2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în dosarul cu acelaşi număr începând cu data de 02.11.2015 până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală menţine obligaţiile instituite în sarcina inculpatului prin ordonanţa nr. 3165/P/2015 din data de 26.06.2015 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, respectiv: - să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – I.P.J. Ilfov – Poliţia oraşului Pantelimon, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; - să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu numitul Bugan Claudiu, reprezentantul părţii civile S.C. UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD S.R.L, cu martorii Badea Vasile şi Bărbulescu Dulgheru Paul Virgil şi membrii familiei acestora. În baza art. 215 alin. (9) Cod procedură penală înlocuieşte obligaţia de a nu părăsi localitatea Pantelimon cu obligaţia de a nu părăsi mun. Bucureşti şi judeţul Ilfov. În temeiul art. 215 al. 7 C.p.p. atrage atenţia inculpatuluir că, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Măsurile dispuse devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei incheieri. În baza art. 215 alin. 5 C.pr.pen. copia prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei locale, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul. Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător ales privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 02.11.2015
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 02.11.2015