K******* L******
PetentAdmite cererea de modificare a pedepselor formulată de către petentul K******* L******, aflat în PNT ARAD. Constată că petentului i s-au aplicat trei măsuri educative privative de libertate prevăzute de art. 125 Cod Penal, respectiv internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 5 ani, cu executarea măsurii într-un penitenciar în condiţiile art. 134 alineat 2 Cod Penal, prin sentinţele penale nr. 36/2015, dosar nr. 76/210/2015, 45/2015, dosar nr. 264/210/2015 şi 44/2015, dosar nr. 243/210/2015, toate ale Judecătoriei Chişineu Criş. În temeiul art. 129 alineat 1 şi 3 Cod Penal dispune ca din cele trei măsuri educative aplicate petentul să execute o singură măsură educativă privativă de libertate prevăzută de art. 125 Cod Penal, respectiv internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 5 ani, cu executarea măsurii într-un penitenciar în condiţiile art. 134 alineat 2 Cod Penal. În condiţiile art. 129 alineat 3 teza finală Cod Penal din durata acestei măsuri educative privative de libertate prevăzută de art. 125 Cod Penal, respectiv internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 5 ani, se va scădea perioada deja executată de la data de 29 decembrie 2014 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale nr. 36, 44 şi 45 din anul 2015 ale Judecătoriei Chişineu Criş referitoare la petentul K******* L******. În temeiul art. 275 alineat 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune virarea sumei de 100 lei în contul BA ARAD. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iunie 2015.
Hotarare 1269/2015 din 10.06.2015Stabileşte termen de pronunţare la data de 10.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2015