D***** I**** C*******
InculpatS********* I**** V*******
InculpatU***** A******** A*****
Parte civilăÎn baza art. 386 c.p.p., art. 5 cod penal, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpaţilor DOGARU IONUŢ- CORNELIU şi STRÎMBEANU IONUŢ-VALENTIN, din infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) Cpen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 1 C. pen. 1969. În baza art. 182 alin. 1 C. pen. 1969, condamnă pe inculpatul DOGARU IONUŢ- CORNELIU (...) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. În baza art. 81 Cod penal 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin prezenta pentru inculpat, pe o durată, reprezentând termen de încercare, de 4 ani şi 6 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 Cod penal 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 12 alin. 1 din legea 187/2012, art. 71 Cod penal 1969, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal 1969. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 182 alin. 1 C. pen. 1969, condamnă pe inculpatul STRÎMBEANU IONUŢ-VALENTIN (...) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. În baza art. 81 Cod penal 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin prezenta pentru inculpat, pe o durată, reprezentând termen de încercare, de 4 ani şi 6 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 Cod penal 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 12 alin. 1 din legea 187/2012, art. 71 Cod penal 1969, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal 1969. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 25 raportat la art. 397 C.proc.pen., art. 1357 şi urm. C. civ, obligă pe inculpaţii DOGARU IONUŢ- CORNELIU şi STRÎMBEANU IONUŢ-VALENTIN, în solidar, la plata către partea civilă U***** A******** A***** a sumei de 15.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, respingând, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate în cauză. În baza art. 274 alin. 1, 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii DOGARU IONUŢ- CORNELIU şi STRÎMBEANU IONUŢ-VALENTIN la plata sumei de câte 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.12.2016. Preşedinte,
Hotarare 1560/2016 din 19.12.2016Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 19.12.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2016Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 12.12.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2016Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 25.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2016Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, acordă termen la 09 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016Amână cauza la data de 05.10.2016 - pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 07.09.2016Amână cauza la data de 07.09.2016 - pentru lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 08.06.2016Acordă termen la data de 08.06.2016 - pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 11.05.2016Amână cauza la data de 11.05.2016 - faţă de imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al inculpatului Strîmbeanu şi pentru lipsa inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 13.04.2016Amână cauza la data de 13.04.2016 - pentru administrarea în continuare a probatoriilor
Incheiere de sedinta din 02.03.2016Amână cauza la data de 02.03.2016 - pentru administrarea în continuare a probatoriilor
Incheiere de sedinta din 03.02.2016Amână cauza la data de 03.02.2016 - pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 16.12.2015Amână cauza la data de 16.12.2015 - faţă de lipsa inculpatului Dogaru Ionut
Incheiere de sedinta din 28.10.2015Amână cauza la data de 28.10.2015 - pentru a da posibilitatea părţilor să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 09.09.2015Admite cererea de amanare formulata de avocatul inculpatului D***** I**** C******* si acorda termen la data de 09.09.2015.
Incheiere de sedinta din 20.05.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 20927/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, privind pe inculpaţii DOGARU IONUŢ- CORNELIU (...) şi STRÎMBEANU IONUŢ-VALENTIN (...), trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) Cpen., cu aplic. art. 5 C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii DOGARU IONUŢ- CORNELIU şi STRÎMBEANU IONUŢ-VALENTIN. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.04.2015. Judecător de Cameră Preliminară,
Incheiere camera preliminara din 20.04.2015Amana pronuntarea la data de 20.04.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2015Deliberarea si pronuntarea vor avea loc la data de 16.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2015