B****** A**
Apelant RECLAMANTC*** N******** D* P***** P****** P*** C*** J******** D* P***** T****
Intimat PARATB****** A** p*** a** B****** L*****
Apelant RECLAMANTAdmite apelul formulat de către reclamanta-apelantă B****** A** împotriva sentinţei civile nr. 185/29.01.2015, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6393/30/2014, în contradictoriu cu pârâta-intimată Casa Judeţeană de Pensii Timiş. Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că: Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta B****** A** în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş. Obligă pârâta să aplice un indice de corecţie de 1,12 la punctajul mediu anual, determinat pentru reclamantă conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi cuvenit la data înscrierii iniţiale la pensie, cu începere de la data de 1.01.2013, precum şi să emită, în acest sens, o decizie de revizuire a pensiei pentru limită de vârstă a reclamantei. Obligă pârâta la plata diferenţei dintre pensia corespunzătoare punctajului astfel calculat şi cea efectiv plătită cu începere de la data de 1.01.2013, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie la momentul plăţii efective. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii atacate. DEFINITIVĂ.
Hotarare 816/2015 din 03.06.2015