M**** P*** I****
PetentAdmite cererea formulată de către petentul condamnat MPI, deţinut în Penitenciarul Colibaşi. În baza art.36 C.p.de la 1968 constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat petentul prin sentinţa penală nr. 116/30.01.2014 a Judecătoriei Tîrgovişte, definitivă prin decizia penală nr. 591/03.06.2014 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa penală nr. 4098/28.10.2014 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin neapelare la data de 18.11.2014 sunt concurente. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 116/30.01.2014 a Judecătoriei Tîrgovişte, definitivă prin decizia penală nr. 591/03.06.2014 a Curţii de Apel Ploieşti şi repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează: - pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2151 C.p. de la 1968 aplicată prin sentinţa penală nr. 701/19.09.2012 a Judecătoriei Slatina definitivă prin nerecurare la data de 09.10.2012, urmare anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere; - pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 al.1,2,3 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. de la 1968 şi reţinerea art. 320 1 C.p.p. de la 1968; - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. de la 1968 şi reţinerea art. 320 1 C.p.p. de la 1968; Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 4098/28.10.2014 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin neapelare la data de 18.11.2014 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează: - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 al.5 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 374 al.4 C.p.p, art. 396 al.10 C.p.p. în condiţiile art. 5 C.p. (faptă din 23.11.2009) - pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al.2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 374 al.4 C.p.p, art. 396 al.10 C.p.p. în condiţiile art. 5 C.p. (faptă din 24.02.2010) - pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al.2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 374 al.4 C.p.p, art. 396 al.10 C.p.p. în condiţiile art. 5 C.p. (faptă din 31.03.2010). În temeiul art.33 lit. a- art.34 lit.b C.p. de la 1968 contopeşte: - pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2151 C.p. de la 1968 aplicată prin sentinţa penală nr. 701/19.09.2012 a Judecătoriei Slatina definitivă prin nerecurare la data de 09.10.2012, urmare anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere; - pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 al.1,2,3 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. de la 1968 şi reţinerea art. 320 1 C.p.p. de la 1968; - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. de la 1968 şi reţinerea art. 320 1 C.p.p. de la 1968; - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 al.5 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 374 al.4 C.p.p, art. 396 al.10 C.p.p. în condiţiile art. 5 C.p. (faptă din 23.11.2009) - pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al.2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 374 al.4 C.p.p, art. 396 al.10 C.p.p. în condiţiile art. 5 C.p. (faptă din 24.02.2010) - pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al.2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 374 al.4 C.p.p, art. 396 al.10 C.p.p. în condiţiile art. 5 C.p. (faptă din 31.03.2010). şi dispune ca petentul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, de pedeapsa de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an, urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani închisoare în condiţiile art.57 C.p. de la 1968. În baza art. 71 C.p. de la 1968 pe durata executării pedepsei interzice petentului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II a si lit. b C.p. de la 1968. În baza art. 88 C.p. de la 1968 deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 10.06.2014 la zi. Anulează vechile mandate de executare nr. 279/2014 din data de 04.06.2014 emis de Judecătoria Tîrgovişte şi nr. 4297 din data de 18.11.2014 emis de Judecătoria Piteşti şi dispune emiterea unui nou mandat. În temeiul art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate în cauză rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2015.
Hotarare 2387/2015 din 22.09.2015În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare până la data de 22.09.2015. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08 Septembrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2015Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul petentului. În cadrul probei cu înscrisuri încuviinţată, se emit adrese către IPJ Argeş pentru a înainta fişa de cazier judiciar a petentului, către PNT Colibaşi pentru a comunica data încarcerării petentului şi pentru a înainta copie de pe mandatul în executarea căruia se află acesta, eventual copiile altor mandate de executare emise pe numele petentului, aflate la dispoziţia respectivei unităţi de penitenciar şi se ataşează la dosarul cauzei copie de pe sentinţa penală nr. 4098/2014, cu menţiunea modalităţii şi datei rămânerii ei definitive. În baza art. 259 al. 7 C.p.p. se reia procedura de citare cu petentul la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 08.09.2015. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iunie 2015
Incheiere de sedinta din 16.06.2015În baza art. 259 al. 7 C.p.p. se reia procedura de citare cu petentul la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 16.06.2015. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2015
Incheiere de sedinta din 19.05.2015