M***** A********
Apelant ReclamantO**** N******** R*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul MA împotriva Sentinţei civile nr. 2707 din 10.09.2015 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 6509/117/2014, pe care o schimbă în tot în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul MA în contradictoriu cu pârâta ONR, şi în consecinţă: Dispune anularea Deciziei nr. 314/14.11.2014 şi a Deciziei nr. 329/26.11.2014, emisă de pârâtă privind sancţionarea disciplinară a reclamantului. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale reţinute în baza celor două decizii, actualizate cu rata inflaţiei calculată de la data reţinerilor şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta intimată ONR să plătească reclamantului apelant suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei şi în apel. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.04.2016.
Hotarare 944/2016 din 14.04.2016Încuviinţează cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 24.03.2016Pentru completrea probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Pentru completarea probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016