G**** Z***** G******
Apelant InculpatA****** J******** A F********* P****** C*******
Apelant Parte civilăDp.751/A- I. Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de petentul Vasile Frîncu. II. Admite apelul declarat de inculpatul G**** Z***** G****** împotriva sentinţei penale nr. 69/25.02.2015 pronunţate de Judecătoria Călăra?i. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: În baza art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului G**** Z***** G******, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În baza art. 93 alin. 1,2 şi 3 din Codul penal, pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constan?a, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie; - să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate; - să desfăşoare pe o perioadă de 70 de zile o activitate neremunerată în folosul comunităţii, la Agenţia Judeţeană de Ocupare şi Formare Profesională Constan?a sau la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constan?a, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune. În baza art. 404 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea - credinţă a măsurilor ?i obligaţiilor de supraveghere, stabilite prin prezenta decizie. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei. III. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Administra?ia Jude?eană a Finan?elor Publice Călăra?i. Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Onorariul par?ial al avocatului din oficiu, de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justi?iei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.05.2015.
Hotarare 751/2015 din 20.05.2015Stabileşte termen de pronunţare la data de 20.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2015Termen acordat pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 15.04.2015