V********* M****
ReclamantV********* E********
ReclamantC***** B****** R*********** D* P*****
PârâtRespinge cererea formulată de către V********* M**** şi V********* E******** privind lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 842 din 16.12.2015 în sensul că suprafaţa indicată în dispozitivul sentinţei, respectiv 5432 mp rezultă ca urmare a dezmembrării parcelei în suprafaţă de 23.540 mp. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată în camera de consiliu, azi 09 august 2016.
din 09.08.2016Admite acţiunea civilă exercitată de reclamanţii V********* M**** şi V********* E******** în contradictoriu cu pârâta Comuna Bîrzava, reprezentată de Primar, având ca obiect acţiune în constatare. Constată că reclamanţii au dobândit, prin construire, ca bun comun, dreptul de proprietate asupra casei având numărul administrativ 101, imobil edificat pe terenul înscris în CF nr. 301894 Bârzava sub număr topografic 142/1. Dispune întabularea în cartea funciară nr. 301894 Bârzava sub număr topografic 142/1 a imobilului cu destinaţia de casă de locuit, imobil aflat în proprietatea reclamanţilor. Dispune constituirea unui drept de superficie asupra terenului înscris în cartea funciară nr. 301894 Bârzava sub număr topografic 142/1. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară, prin Biroul local de cadastru şi publicitate imobiliară Lipova. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria Lipova. Obligă reclamanta V********* E********, să plătească suma de 608,05 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, cu titlu de recuperare ajutor public judiciar, în contul aferent finanţării sistemului de ajutor public judiciar, respectiv Statului Român. Dispune comunicarea prezentei încheieri din oficiu organelor competente în vederea recuperării sumelor pentru care ea constituie titlu executoriu. Executorie. Cu reexaminare, în 5 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa publică din 16 decembrie 2015.
Hotarare 842/2015 din 16.12.2015Stabileşte că este competentă să examineze prezenta cauză. Estimează durata procesului la 60 de zile, dacă nu intervin alte incidente procedurale. Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv: cartea funciară nr. 301894 Bârzava, adeverinţă, acte de identitate. Citarea pârâtului cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu. Admite cererea de probaţiune testimonială formulată de reprezentantul reclamanţilor şi încuviinţează audierea martorilor . Citarea martorilor în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 16 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 28.10.2015