B****** D**
ReclamantS*** " S****** O******** S*****
PârâtS*** " S****** O******** S**** P*** A************ J******* C*** D* I********* B******* I****
PârâtRespinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei întemeiată pe dispoziţiile art.36 din Legea nr. 85/2006, cerere formulată de pârâta S.C.Suceava Overland SRL-prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă Bucovina I.P.U.R.L. Admite acţiunea în pretenţii băneşti formulată de reclamantul B****** D** în contradictoriu cu pârâta S.C.Suceava Overland SRL-prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă Bucovina I.P.U.R.L. Obligă pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei a sumei de 1136 euro reprezentând diferenţă diurnă pentru lunile august, septembrie şi octombrie 2014. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a fi depuse sub sancţiunea nulităţii absolute la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 10.09.2015.
Hotarare 877/2015 din 10.09.2015Constatând întemeiat termenul solicitat de reclamant
Incheiere de sedinta din 22.06.2015AVÂND ÎN VEDERE CĂ SOCIETATEA PÂRÂTĂ SE AFLĂ ÎN PROCEDURA DE LICHIDARE JUDICIARĂ ŞI CĂ ESTE REPREZENTATĂ DE UN ADMINISTRATOR JUDICIAR INSTANŢA DISPUNE A SE REPETA PROCEDURA DE CITARE
Incheiere de sedinta din 10.06.2015