O** P***** S*
ReclamantP**** D******
PârâtAdmite cererea Dispune întoarcerea executării efectuate în dosarul de executare nr.440/2012 al B.E.J. Bucescu Emanoil Aron , în sensul că obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 5192 lei, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 300 lei reprezentand cheltuieli de judecata. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2016.
Hotarare 4433/2016 din 19.05.2016Suspendă judecata cauzei conform dispoziţiilor art. 155 ind 1 C. pr. civ. pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.03.2016
Incheiere suspendare din 10.03.2016Constată că pârâta deşi a fost legal citată cu menţiunea de a se prezenta personal la acest termen, în vederea administrării interogatoriului formulat de reclamantă şi depus la dosar în data de 12.01.2016, aceasta nu s-a prezentat. Pune in vedere reclamantei, prin citatie, sa depună la dosar pentru termenul următor dovezi cu privire la cheltuielile de executare pe care le solicită pe lângă suma efectiv remisă pârâtei în baza titlului executoriu ulterior desfiinţat, respectiv sa depuna decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 1747/08.04.2013, sub sancţiunea suspendării prezentei . Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 10.03.2016. Cu cale de atac o data cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2016
Incheiere de sedinta din 14.01.2016Modificarea obiectului cererii în întoarcere executare, sens in care va înainta un exemplar al incheierii catre compartimentul registratura al instantei, pentru a face modificarile corespunzatoare in sistemul informatizat al instantei. În temeiul art. 255 şi 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamanta prona cu inscrisuri si proba cu interogatoriul paratei. Prorogă discutarea incuviintarii probei cu expertiza tehnica de specialitate, solicitata de reclamanta, dupa administrarea probei cu interogatoriul paratei. Se citează parata cu mentiunea de a se prezenta personal la termenul urmator in vederea administrarii probei cu interogatoriul propus de reclamanta. Pune in vedere reclamantei, prin citatie, sa pregateasca pentru termenul urmator interogatoriul pentru parata, in vederea administrarii acestuia respectiv sa depuna la dosar decizia Curtii de Apel Pitesti nr. 1747/08.04.2013. Amână judecarea cauzei la 14.01.2016. Cu cale de atac o data cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2015
Incheiere de sedinta din 29.10.2015