S* A********* G**** S**
ReclamantS* C** D********** E****** O******
PârâtS* C** V****** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC ARISTROCRAT GROUP SRL în contradictoriu cu pârâtele-reclamante DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA SA (fostă CEZ DISTRIBUŢIE SA) şi SOCIETATEA CEZ VANZARE SA. Admite în parte cererile reconvenţionale conexe. Constată inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei-reclamante SC CEZ VÂNZARE SA. pentru suma de 29,548,06 lei. Obligă reclamanta–pârâtă SC ARISTROCRAT GROUP SRL să plătească pârâtei-reclamante CEZ VÂNZARE SA suma de 11.578,96 lei reprezentând contravaloare energie electrică şi suma de 158,32 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de verificare instalaţie şi înlocuire contor, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data scadenţei, respectiv 06.04.2015 până la data plăţii efective. Compensează cheltuielile de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Argeş; apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.07.2017.
Hotarare 6829/2017 din 11.07.2017Amână pronunţarea la data de 11.07.2017. Cu cale da atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică din data de 10.07.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.07.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 10.07.2017, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Încuviinţează cererea de majorare a onorariului formulată de expert. Pune în vedere părţilor, prin reprezentant convenţional, să achite diferenţa de onorariu solicitată de expert. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.07.2017.
Incheiere de sedinta din 03.07.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 03.07.2017, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză depus de expertul Ghemaru Cristian formulată de pârâţi prin reprezentant convenţional. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.06.2017.
Incheiere de sedinta din 19.06.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 19.06.2017, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Încuviinţează cererea de amânare depusă de expertul Ghemaru Cristian pentru a da posibilitatea acestuia să întocmească şi să depună raportul de expertiză. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 15.05.2017.
Incheiere de sedinta din 15.05.2017Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 15.05.2017, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Încuviinţează pentru reclamant probele cu înscrisuri şi expertiză tehnică în specialitatea electroenergetică având următoarele obiective: 1. Să se stabilească dacă reclamanta a fraudat energie electrica astfel încât să fie aplicabile prevederile Ordinului 64/2014; 2. Să se stabilească dacă în raport de înscrisurile depuse la dosar şi pe baza expertizării aparatului de măsurare şi de normele prevăzute în domeniu, a fost calculat corect consumul de energie electrică în ceea ce o priveşte pe reclamantă; 3. să se stabilească dacă contorul era în stare de funcţionare la momentul efectuării controlului; 4. să se constate dacă contorul a fost identificat cu sigiliile aplicate intacte în cutia specială BMP şi dacă consumatorul a avut acces la contor în dovedirea faptului că reclamanta nu se face vinovată de decalajul înregistrat la facturare şi pentru pârât probele cu înscrisuri şi expertiză tehnică în specialitatea electroenergetică având următoarele obiective: 1. Să se stabilească dacă s-a intervenit neautorizat în controlul de consum efectuat de echipa de constatare din cadrul CEZ Distribuţie – Departamentul NTL; 2. Să se stabilească dacă lucrările realizate de comisia de control la data de 13.01.2015 şi 27.03.2015 sunt legal întocmite, în dovedirea creanţei de 41.285,34 lei, reprezentând contravaloarea de plată a facturilor. Desemnează ca expert pe domnul Ghemaru Cristian, prin acordul părţilor. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei din care 600 în sarcina reclamantei şi 400 în sarcina pârâtelor şi pune în vedere părţilor să achite onorariul provizoriu în termen de 5 zile de la încuviinţare sub sancţiunea decăderii din probă, prevăzută de art. 254 alin 4 lit d) Cod. proc. civ, condiţionând emiterea de adrese către expert şi BLET de dovada achitării onorariului provizoriu. Pune în vedere părţilor să aibă asupra lor originalul de pe înscrisurile încuviinţate sub sancţiunea prevăzută de art.292 alin.2 Cod. proc. civ. Ia act că reclamanta prin avocat renunţă la proba cu interogatoriul pârâtelor solicitată prin cererea de chemare în judecată. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 20.03.2017.
Incheiere de sedinta din 20.03.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.02.2017, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 23.11.2016, completul C 3-3, sala 2, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016Având în vedere lipsa titularului de complet, în raport de dispoziţiile art. 110 alin. 4, 6 şi 8 din HCSM 1375/17.12.2015, pentru aprobarea R.O.I. acordă termen de judecată pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil. Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar precizările solicitate la termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 5.10.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2016
Incheiere de sedinta din 22.06.2016Amână judecarea cauzei pentru ca reclamantul să depună la dosarul cauzei, precizarea stabilită de instanţă în sarcina acestuia prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 11.11.2015 şi acordă termen, la data de 22.06.2016, Complet 3 -3, ora 08:30, pentru când păr?ile au termen în cunoştinţă. La următorul termen de judecată se pune în discuţie competenţa Judecătoriei Piteşti, estimarea duratei procesului, precum şi probatoriul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.05.2016.
Incheiere de sedinta din 11.05.2016Având în vedere lipsa titularului de complet, în raport de dispoziţiile art. 110 alin. 4, 6 şi 8 din HCSM 1375/17.12.2015, pentru aprobarea R.O.I. acordă termen de judecată pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil la data de 11.05.2016. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11.05.2016, sala 2, ora 08:30, C3-3. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2016.
Incheiere de sedinta din 16.03.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei de imposibilitate prezentare ca fiind justificată, sens în care amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.03.2016, sala 2, ora 08:30, C3-3, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016