M******* N******
InculpatI. În condiţiile art. 386 din noul Cod de procedură penală (NCPP) schimbă încadrarea juridică dată prin actul de sesizare a instanţei faptei comise de inculpatul M******* N****** studii – 12 clase, fără ocupaţie, starea civilă – căsătorit, 2 copii minori, cu antecedente penale, din infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 din noul Cod penal (NCP), în infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 teza a III-a NCP. II. În condiţiile art. 396 alin. 1 şi alin. 4 NCPP, cu referire la dispoziţiile art. 83 şi urm. NCP: Pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 teza a III-a NCP, stabileşte în sarcina inculpatului M******* N******, studii – 12 clase, fără ocupaţie, starea civilă – căsătorit, 2 copii minori, cu antecedente penale, o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, în condiţiile art. 375 NCPP şi art. 396 alin. 10 NCPP. Pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 NCP, stabileşte în sarcina inculpatului M******* N****** o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, în condiţiile art. 375 NCPP şi art. 396 alin. 10 NCPP. Constată că cele două infracţiuni sunt concurente sub forma concursului real, potrivit art. 38 alin. 1 NCP. În condiţiile art. 39 alin. 1 lit. b NCP contopeşte pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, urmând ca în final instanţa să stabilească pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 83 alin. 1 NCP amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform prevederilor art. 84 NCP şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice încadrarea în muncă, schimbarea locului de muncă sau, eventual, încetarea raporturilor de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. g NCP impune inculpatului obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă nici o categorie de autovehicule. În temeiul art. 86 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e (schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, încadrarea în muncă, schimbarea locului de muncă sau încetarea raporturilor de muncă, informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă) se comunică Serviciului de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 404 alin. 3 NCPP atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea beneficiului amânării pedepsei închisorii şi executarea acesteia în regim privativ de libertate. În condiţiile art. 272 NCPP onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. Spiridon Ciprian-Ilie), în sumă de 260 RON, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 martie 2016.
Hotarare 108/2016 din 11.03.2016Faţă de lipsa inculpatului, amână judecata la data de 11 martie 2016. Prorogă începerea cercetării judecătoreşti. Se va emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Se va repeta procedura de citare cu inculpatul la domiciliu şi la unitatea spitalicească în care se găseşte internat.
Incheiere de sedinta din 19.02.2016Finalizează procedura de cameră preliminară. Faţă de lipsa inculpatului, amână judecata la data de 19 februarie 2016. Se va repeta procedura de citare cu inculpatul şi se va emite mandat de aducere pe numele acestuia. Prorogă citirea actului de sesizare. Se va emite adresă la SMU Roman - Secţia psihiatrie în sensul dispus în şedinţă.
Incheiere camera preliminara 87CP din 29.01.2016