A******** D* P********** N** 8 B******** P*** R***** A*********** V
ReclamantS********** O*******
PârâtAdmite acţiunea, astfel cum a fost modificată, având ca obiect „actiune in raspundere contractuală”, formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari NR. 8 BOTOŞANI în contradictoriu cu pârâtul S********** O*******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume de bani: - 950,75 lei reprezentând cote cheltuieli comune de întreţinere din perioada august 2014 - iulie 2015; - 309,06 lei reprezentând penalităţi de întârziere din perioada august 2014 - iulie 2015. Cu drept de apel, ce se va depune la Judecătoria Botoşani în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 12.11.2015.
Hotarare 10512/2015 din 12.11.2015Amână pronunţarea pentru data de 12.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2015Având în vedere înscrisurile depuse şi în vederea respectării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, va dispune citarea pârâtului, cu copii de pe aceste înscrisuri şi cu menţiunea de a înainta un punct de vedere, până la termenul următor;
Incheiere de sedinta din 03.09.2015