R*** E***** G******
InculpatD****** M**** C*****
InculpatD****** G* N*** L*****
InculpatS****** G* C********* M*****
InculpatD*** I* M****
InculpatÎn baza art. 485 alin.1 litera a) din Codul de Procedură Penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 23 aprilie 2015 în dosarul penal nr. 1682/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi între procuror şi inculpatul RADU EDUARD-GABRIEL cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal. În baza art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal raportat la art. 61 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 4 litera b) din Codul Penal, art. 485 alin.1 litera a) raportat la art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul RADU EDUARD-GABRIEL la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 180 (una sută optzeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. (faptă săvârşită la data de 20.12.2014) În baza art. 404 alin. 4 litera a) din Codul de procedură penală şi art. 72 alin. 1 din Codul Penal deduce din pedeapsa amenzii durata reţinerii inculpatului RADU EDUARD-GABRIEL în prezenta cauză de la data de 06.01.2015 ora 17.00 la data de 07.01.2015 ora 17.00, prin înlăturarea în parte a zilelor –amendă, respectiv prin înlăturarea a 1(una) zi-amendă din pedeapsa aplicată, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, urmând ca inculpatul RADU EDUARD-GABRIEL să execute în final pedeapsa de 179 (una sută şaptezeci şi nouă) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei. Atrage atenţia inculpatului RADU EDUARD-GABRIEL asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 63 din Codul Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1790 de lei cu pedeapsa de 179 de zile închisoare. În baza art. 485 alin.1 litera a) din Codul de Procedură Penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 23 aprilie 2015 în dosarul penal nr. 1682/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi între procuror şi inculpatul DUMITRU MIHAI- COSTEL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal. În baza art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal raportat la art. 61 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 4 litera b) din Codul Penal, art. 485 alin.1 litera a) raportat la art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul DUMITRU MIHAI- COSTEL la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 160 (una sută şasezeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. (faptă săvârşită la data de 20.12.2014) În baza art. 404 alin. 4 litera a) din Codul de procedură penală şi art. 72 alin. 1 din Codul Penal deduce din pedeapsa amenzii durata reţinerii inculpatului DUMITRU MIHAI- COSTEL în prezenta cauză de la data de 06.01.2015 ora 17.00 la data de 07.01.2015 ora 17.00, prin înlăturarea în parte a zilelor –amendă, respectiv prin înlăturarea a 1(una) zi-amendă din pedeapsa aplicată, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, urmând ca inculpatul DUMITRU MIHAI- COSTEL să execute în final pedeapsa de 159 (una sută cincizeci şi nouă) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei. Atrage atenţia inculpatului DUMITRU MIHAI- COSTEL asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 63 din Codul Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1590 de lei cu pedeapsa de 159 de zile închisoare. În baza art. 485 alin.1 litera a) din Codul de Procedură Penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 23 aprilie 2015 în dosarul penal nr. 1682/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi între procuror şi inculpatul DUMITRU NICU- LUCIAN cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal. În baza art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal raportat la art. 61 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 4 litera b) din Codul Penal, art. 485 alin.1 litera a) raportat la art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul DUMITRU NICU- LUCIAN la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 180 (una sută optzeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. (faptă săvârşită la data de 20.12.2014) În baza art. 404 alin. 4 litera a) din Codul de procedură penală şi art. 72 alin. 1 din Codul Penal deduce din pedeapsa amenzii durata reţinerii inculpatului DUMITRU NICU- LUCIAN în prezenta cauză de la data de 06.01.2015 ora 17.00 la data de 07.01.2015 ora 17.00, prin înlăturarea în parte a zilelor –amendă, respectiv prin înlăturarea a 1(una) zi-amendă din pedeapsa aplicată, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, urmând ca inculpatul DUMITRU NICU- LUCIAN să execute în final pedeapsa de 179 (una sută şaptezeci şi nouă) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei. Atrage atenţia inculpatului DUMITRU NICU- LUCIAN asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 63 din Codul Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1790 de lei cu pedeapsa de 179 de zile închisoare. În baza art. 485 alin.1 litera a) din Codul de Procedură Penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 23 aprilie 2015 în dosarul penal nr. 1682/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi între procuror şi inculpatul SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal. În baza art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal raportat la art. 61 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 4 litera b) din Codul Penal, art. 485 alin.1 litera a) raportat la art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 160 (una sută şasezeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. (faptă săvârşită la data de 20.12.2014) În baza art. 404 alin. 4 litera a) din Codul de procedură penală şi art. 72 alin. 1 din Codul Penal deduce din pedeapsa amenzii durata reţinerii inculpatului SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN în prezenta cauză de la data de 06.01.2015 ora 17.00 la data de 07.01.2015 ora 17.00, prin înlăturarea în parte a zilelor –amendă, respectiv prin înlăturarea a 1(una) zi-amendă din pedeapsa aplicată, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, urmând ca inculpatul SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN să execute în final pedeapsa de 159 (una sută cincizeci şi nouă) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei. Atrage atenţia inculpatului SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 63 din Codul Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1590 de lei cu pedeapsa de 159 de zile închisoare. În baza art. 485 alin.1 litera a) din Codul de Procedură Penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 23 aprilie 2015 în dosarul penal nr. 1682/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi între procuror şi inculpatul DIŢU MIHAI, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal. În baza art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal raportat la art. 61 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 4 litera b) din Codul Penal, art. 485 alin.1 litera a) raportat la art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul DIŢU MIHAI la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 170 (una sută şaptezeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. (faptă săvârşită la data de 20.12.2014) În baza art. 404 alin. 4 litera a) din Codul de procedură penală şi art. 72 alin. 1 din Codul Penal deduce din pedeapsa amenzii durata reţinerii inculpatului DIŢU MIHAI în prezenta cauză de la data de 06.01.2015 ora 17.00 la data de 07.01.2015 ora 17.00, prin înlăturarea în parte a zilelor –amendă, respectiv prin înlăturarea a 1(una) zi-amendă din pedeapsa aplicată, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, urmând ca inculpatul DIŢU MIHAI să execute în final pedeapsa de 169 (una sută şasezeci şi nouă) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei. Atrage atenţia inculpatului DIŢU MIHAI asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 63 din Codul Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1690 de lei cu pedeapsa de 169 de zile închisoare. În baza art. 485 alin.1 litera a) din Codul de Procedură Penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 23 aprilie 2015 în dosarul penal nr. 1682/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi între procuror şi inculpatul MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal. În baza art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal raportat la art. 61 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 4 litera b) din Codul Penal, art. 485 alin.1 litera a) raportat la art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 180 (una sută optzeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. (faptă săvârşită la data de 20.12.2014) În baza art. 404 alin. 4 litera a) din Codul de procedură penală şi art. 72 alin. 1 din Codul Penal deduce din pedeapsa amenzii durata reţinerii inculpatului MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI în prezenta cauză de la data de 06.01.2015 ora 17.00 la data de 07.01.2015 ora 17.00, prin înlăturarea în parte a zilelor –amendă, respectiv prin înlăturarea a 1(una) zi-amendă din pedeapsa aplicată, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, urmând ca inculpatul MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI să execute în final pedeapsa de 179 (una sută şaptezeci şi nouă) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei. Atrage atenţia inculpatului MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 63 din Codul Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1790 de lei cu pedeapsa de 179 de zile închisoare. În baza art. 485 alin.1 litera a) din Codul de Procedură Penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 23 aprilie 2015 în dosarul penal nr. 1682/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi între procuror şi inculpata MURGU ILINCA cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal. În baza art. 371 din Codul Penal cu aplicare art. 77 litera a) din Codul Penal raportat la art. 61 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 4 litera b) din Codul Penal, art. 485 alin.1 litera a) raportat la art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpata MURGU ILINCA la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 150 (una sută cincizeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. (faptă săvârşită la data de 20.12.2014) În baza art. 404 alin. 4 litera a) din Codul de procedură penală şi art. 72 alin. 1 din Codul Penal deduce din pedeapsa amenzii durata reţinerii inculpatei MURGU ILINCA în prezenta cauză de la data de 06.01.2015 ora 17.00 la data de 07.01.2015 ora 17.00, prin înlăturarea în parte a zilelor –amendă, respectiv prin înlăturarea a 1(una) zi-amendă din pedeapsa aplicată, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, urmând ca inculpata MURGU ILINCA să execute în final pedeapsa de 149 (una sută patruzeci şi nouă) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei. Atrage atenţia inculpatei MURGU ILINCA asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 63 din Codul Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1490 de lei cu pedeapsa de 149 de zile închisoare. În baza art.404 alin. 4 litera b) din Codul de procedură penală raportat la art. 241 alin. 1 litera a) şi art. 399 alin. 1 din Codul de procedură penală constată încetate de drept măsurile preventive de control judiciar dispuse faţă de inculpaţii RADU EDUARD-GABRIEL, DUMITRU MIHAI- COSTEL, DUMITRU NICU- LUCIAN, SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN, DIŢU MIHAI, MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI şi MURGU ILINCA în prezenta cauză. În baza art. 241 alin. 4 din Codul de procedură penală dispune comunicarea de îndată a prezentei hotărâri inculpaţilor RADU EDUARD-GABRIEL, DUMITRU MIHAI- COSTEL, DUMITRU NICU- LUCIAN, SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN, DIŢU MIHAI, MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI şi MURGU ILINCA şi tuturor instituţiilor cu atribuţii în executarea măsurii. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de Procedură Penală raportat la art. 272 din Codul de procedură penală obligă pe inculpaţii RADU EDUARD-GABRIEL, DUMITRU MIHAI- COSTEL, DUMITRU NICU- LUCIAN, SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN, DIŢU MIHAI, MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI şi MURGU ILINCA , fiecare, la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care: - 350 de lei cheltuieli judiciare ocazionate de urmărirea penală; - 150 de lei cheltuieli judiciare ocazionate de judecata în primă instanţa. Onorariul apărătorului din oficiu avocat POPA CRISTINA, pentru asistenţă juridică acordată inculpaţilor RADU EDUARD-GABRIEL, MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI şi MURGU ILINCA, conform delegaţiei nr. 3 din 06.01.2015, în faza de urmărire penală, în cuantum de 1200 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie către Biroul de Avocaţi Lieşti, judeţul Galaţi şi rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu avocat Ştefănescu Radu pentru asistenţă juridică acordată inculpaţilor DUMITRU MIHAI- COSTEL, DUMITRU NICU- LUCIAN, SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN şi DIŢU MIHAI, conform delegaţiei nr. 4 din 06.01.2015, în faza de urmărire penală, în cuantum de 1600 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie către Biroul de Avocaţi Lieşti, judeţul Galaţi şi rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu avocat POPA CRISTINA, pentru asistenţă juridică acordată inculpaţilor RADU EDUARD-GABRIEL, MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI şi MURGU ILINCA, conform delegaţiei nr. 125 din 18.05.2015, în faza de judecată în primă instanţă, în cuantum de 1200 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie către Biroul de Avocaţi Lieşti, judeţul Galaţi şi rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu avocat Ştefănescu Radu pentru asistenţă juridică acordată inculpaţilor DUMITRU MIHAI- COSTEL, DUMITRU NICU- LUCIAN, SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN şi DIŢU MIHAI, conform delegaţiei nr. 124 din 18.05.2015, în faza de judecată în primă instanţă, în cuantum de 1600 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie către Biroul de Avocaţi Lieşti, judeţul Galaţi şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute pentru procuror şi pentru inculpaţii RADU EDUARD-GABRIEL, DUMITRU MIHAI- COSTEL, DUMITRU NICU- LUCIAN, SCARLAT CONSTANTIN- MARIAN, DIŢU MIHAI, MOLDOVEANU ALEXANDRU-GIANI şi MURGU ILINCA. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.07.2015.
Hotarare 66/2015 din 10.07.2015Amână pronunţarea la data de 10.07.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.07.2015Amână pronunţarea la data de 03.07.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2015