E******** R***** U**** C* R*** G**** C******* D* M********
ReclamantC****** S******* D* R********** A U*** B***** I****** C*** A* A******** C******* R********* D** R******
PârâtB******* O******* V**** S****
Pârât PârâtÎn baza art.406 Cod procedură civilă ia act de renunţarea la judecata acţiunii formulate de reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ MARAMUREŞ, în contradictoriu cu pârâtele COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA şi BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ VALEA SEACĂ. Obligă reclamanta la suma de 300 lei cheltuieli de judecată parţiale în favoarea pârâtei Biserica Ortodoxă Română Valea Seacă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Oradea. Pronunţată în şedinţa publică azi 21 iunie 2016.
Hotarare 134/2016 din 21.06.2016Pentru ca pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România să-şi exprime poziţia cu privire la introducerea în cauză a Bisericii Ortodoxe Române din Valea Seacă şi cu privire la cererea de renunţare la judecată formulată de reclamantă AMÂNĂ judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 iunie 2016, cam. 61, ora 11.00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 07.06.2016În vederea emiterii unei adrese către reclamantă, respectiv către pârâtă
Incheiere de sedinta din 10.05.2016În vederea comunicării cu părţile a întâmpinării depuse de Biserica Ortodoxă Română din Valea Seacă şi, pentru ca reclamanta să se pronunţe asupra excepţiei tardivităţii contestaţiei.
Incheiere de sedinta din 12.04.2016In vederea citării Bisericii Ortodoxe Valea Seacă şi pentru ca reclamanta să depună la dosar întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii deciziei contestate nr. 3850 din 16 septembrie 2015, amână judecarea cauzei al data de 12 aprilie cam. 61, ora 11.00
Incheiere de sedinta din 15.03.2016