P******** I***** I****
ReclamantR*** G******* L*******
PârâtT****** I** F*****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Admite cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de reclamantul P******** I***** I**** în contradictoriu cu pârâţii R*** G******* L******* şi T****** I** F*****, foşti administratori ai debitoarei SC REALM FOREST SRL. Obligă pârâţii în calitate de foşti administratori statutari ai debitoarei SC REALM FOREST SRL, să suporte din averea proprie, pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 1.151.973,49 lei. Executarea silită împotriva foştilor administratori se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă. Sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, în temeiul tabelului definitiv de creanţe, pus la dispoziţia sa de practicianul în insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.09.2015.
Hotarare 147/2015 din 25.09.2015