D*** M****
PetentI************ D* P****** A* J******** M********
IntimatAdmite în parte cererea formulată de petentul D*** M****, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** M********, având ca obiect plângere contravenţională. Anulează Procesul-verbal seria PMMX nr. 021990 din 29 iulie 2015, încheiat de un agent constatator aparţinând intimatului, în ceea ce priveşte reţinerea săvârşirii contravenţiilor prevăzute în art. 99 alin. (1) pct. 2 şi în art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionate în art. 99 alin. (1) partea introductivă, respectiv în art. 99 alin. (1) partea introductivă şi alin. (2), precum şi în art. 108 alin. (1) lit. a) partea introductivă din acelaşi act normativ, şi aplicarea sancţiunii contravenţionale principale a amenzii, în cuantum total de 420 lei (4 puncte-amendă), pentru cele două fapte mai sus menţionate, precum şi a sancţiunii contravenţionale complementare constând în 2 puncte de penalizare, pentru cea de-a II-a dintre faptele amintite. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat. Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 noiembrie 2016.
Hotarare 8799/2016 din 08.11.2016Pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 20.09.2016Lipsa martorului
Incheiere de sedinta din 06.06.2016se citează martora cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 21.03.2016audiere martor
Incheiere de sedinta din 19.01.2016termen în continuare
Incheiere de sedinta din 18.01.2016