S***** V*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului S.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul neânmatriculat în circulaţie prevăzute de art. 334 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. În baza art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.c, contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 164/2015 din 04.12.2015Amână pronunţarea la data de 04.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2015Amână cauza la data de 27.11.2015, pentru când se va cita inculpatul S***** V******* la adresa din actul de sesizare a instanţei şi la adresa indicată fila 10 dosar de urmărire penală.
Incheiere de sedinta din 23.10.2015Constată legalitatea sesizării.
Incheiere camera preliminara din 08.09.2015