N****** C********* R*****
InculpatC******** P****
Parte civilăÎn baza art. 228 alin.1 – 229 alin. 2 lit. b,d C. pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen şi a art.41 alin.1 C.pen, raportat la art.396 alin.10 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul N****** C********* R***** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 67 alin.1 C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k C. pen., timp de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.335 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen, raportat la art.396 alin.10 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul N****** C********* R***** la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 67 alin.1 C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k C. pen., timp de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.38 alin.1 şi art.39 alin.1 lit.b C.pen, raportat la art.43 alin.2 C.pen, contopeşte pedepsele stabilite anterior şi aplică inculpatului N****** C********* R***** pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din cuantumul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 104 alin. 2 C. pen., dispune revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani 5 luni şi 27 de zile închisoare, stabilită prin sen.pen. nr. 526/14.03.2014 a Judecătoriei Găeşti, definitivă prin necontestare, şi dispune executarea restului de pedeapsă, de 307 zile de închisoare. În baza art. 104 alin. 2 teza ultimă C. pen., raportat la art. 43 alin.2 teza ultimă C. pen., adaugă la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru faptele ce formează obiectul prezentei cauze, restul neexecutat de 307 zile închisoare, menţionat anterior, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 2(doi) ani 6(şase) luni şi 307 zile închisoare. În baza art.45 alin.3 lit.a C.pen, aplică inculpatului N****** C********* R***** pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k C. pen., pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.45 alin.5 C.pen, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit a,b,k, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 399 alin. 1 C. proc. pen., menţine starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 72 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 04.11.2015, la zi. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă C******** P****. În baza art.397 raportat la art.19 C.proc.pen, cu aplic.art.1349 şi 1357 C.civ, obligă inculpatul N****** C********* R***** la plata sumei de 250 de lei către partea civilă, cu titlul de despăgubiri civile pentru prejudicii materiale. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la 1100 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat. Onorariu avocat oficiu inculpat, în sumă de 520 de lei (260 de lei cameră preliminară şi 260 fond) se va vira din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti, pentru avocat Lazăr Georgiana. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.02.2016.
Hotarare 95/2016 din 16.02.2016Amână pronunţarea la data de 16.02.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2016În temeiul art. 362 C.proc.pen. rap. la art. 208 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N****** C********* R*****, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 160/04.11.2015, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.01.2016.
Incheiere de sedinta din 12.01.2016În temeiul art. 348 C.proc.pen. rap. la art. 207 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N****** C********* R***** (…), arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 160/04.11.2015, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 22.12.2015. ...................................În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii şi stabileşte termen de judecată la data de 12.01.2016, C4 – Penal Fond, pentru când se vor cita inculpatul şi partea civilă. Dispune emiterea unei adrese către IPJ Dâmboviţa– Serviciul Cazier Judiciar pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului N****** C********* R*****. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 22.12.2015.
Incheiere camera preliminara din 22.12.2015În temeiul art. 348 C.proc.pen. rap. la art. 207 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N****** C********* R***** (...), arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu numărul 160/04.11.2015, emis de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 27.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 27.11.2015