G******* A******** S*
ReclamantS* A********* R********* A***** V***** I******** G**** S*
PârâtM***** O***** M****
IntervenientAdmite în parte acţiunea reclamantei Groupama Asigurări SA, cu sediul în ... şi sediul procesual ales în ..., în contradictoriu cu pârâta AC Asigurarea Românească-Asirom Vienna Insurance Group SA, cu sediul în ..., intervenientul forţat M***** O***** M****, domiciliat în .... Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data de 18.03.2015 până la data de 16.04.2015, raportat la suma de 3255,51 lei. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată-taxă de timbru. Executorie de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată conform art.396 alin.2 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.01.2017.
420/2017 din 19.01.2017Amână pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 19 ianuarie 2017, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.P.C., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2017Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 11.01.2017, completul C 3-4, camera de consiliu, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 26.10.2016Înaintează cauza completului C 3-4 cu termen de judecată la data de 26.10.2016, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 09.09.2016Amână judecarea cauzei la data de 09.09.2016, completul C5-5, sala 1, ora 11:00. Introduce în cauză în calitate de intervenient forţat persoana răspunzătoare de producerea accidentului, respectiv M***** O***** M****. Comunică acţiunea şi înscrisurile ataşate acesteia către intervenientul forţat pentru a depune întâmpinare cu 10 zile înainte de termenul de judecată fixat. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2016
Incheiere de sedinta din 03.06.2016Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti, invocată de pârâta prin întâmpinare. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, privind pe reclamanta Groupama Asigurări SA şi pârâta SC ASIGURAREA ROMANEASCA – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, având ca obiect cerere de valoare redusă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2015.
Hotarare 6128/2015 din 04.09.2015