U******* A************************ M********* T**** S*******
ReclamantS*** H* S**** R******* S***** P*** L********* J******* L** G*** R*********** I**** S******
PârâtRespinge ca nefondată cererea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc, în contradictoriu cu pârâta S.C. Hi-Speed Recovery S.R.L., prin administrator judiciar Lex Grup Reorganizare I.P.U.R.L., având ca obiect constatarea încetării existenţei contractului de delegare nr. 4212 din 18.10.2012, modificat prin actul adiţional nr. 4270 din 26.10.2010 şi de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Admite cererea formulată de reclamanta reconvenţională S.C. Hi-Speed Recovery S.R.L., prin administrator judiciar Lex Grup Reorganizare I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgu Secuiesc prin primar, şi în consecinţă: - dispune rezoluţiunea contractului nr. 4212/2010, modificat prin actul adiţional nr. 1 înregistrat sub nr.4270/26.11.2010 din culpa pârâtei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Covasna.
Hotarare 126/2016 din 16.02.2016Având în vedere că domnul judecător Velican Ioan Adrian este în concediul legal de odihnă, în temeiul art.123 alin 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, amână pronunţarea la data de 16 februarie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.02.2016Amânat pronunţarea la data de 12 februarie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.02.2016Amânat pronunţarea la data de 5 februarie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.01.2016Amânat pronunţarea la data de 29 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.01.2016Amânat pentru timbrarea legală a acţiunii.
Incheiere de sedinta din 04.12.2015Respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia outerii de lucru judecat. Termen de judecată, 4 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 17.11.2015Amânat pronunţarea la 17 nov.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2015Amânat pronunţarea la 10 noiembrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2015Ptr. comunicarea precizării de acţiune, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 06.10.2015