B****** D**** M****
ReclamantC****** J******** S****** - P*** R***********
PârâtC****** L***** U****** P*** R***********
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de reclamanta B****** D**** M****, în contradictoriu cu pârâtele COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA, cu sediul în Mun. Suceava, jud. Suceava şi COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR UDEŞTI, cu sediul în com. Udeşti, jud. Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel, se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 07 aprilie 2016.
Hotarare 1572/2016 din 07.04.2016Amână pronunţarea la data de 07.04.2016. Cu drept la calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 25.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2016Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru părţi. Se va emite adresă către Arhiva Judecătoriei Suceava să ne înainteze în vederea ataşării dosarul nr. 10306/314/2010. Pune în vedere reclamantei să facă dovada înregistrării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie în calitate de moştenitoare a numitului Munteanu Emilian. Se va emite adresă către O.C.P.I. Suceava se ne înainteze extras de carte funciară actualizat pentru imobilul cu nr. cadastral 30281 al Comunei Udeşti. Amână judecarea cauzei la data de 25 martie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 19 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 19.02.2016