P***** L*** P*** A************ P**
CondamnatDispune îndreptarea erorii materiale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.12.2015În temeiul prevederilor art. 585 al.1 lit.a)Cod procedură penală admite cererea formulată de către condamnatul Poiană Lică actualmente deţinut în cadrul Penitenciarului Vaslui, privind contopirea pedepselor aplicate prin : • sentinţa penală nr. 122, pronunţată la data de 15 iunie 2011 de către Tribunalul Vaslui, modificată prin decizia penală nr. 94, pronunţată la data de 30 mai 2013 de Curtea de Apel Iaşi , modificată şi definitivă prin decizia nr.3031pronunţată la data de 24 noiembrie 2014 de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, precum si prin • sentinţa penală nr. 224, pronunţată la data de 12 decembrie 2012 de către Tribunalul Vaslui, modificată şi definitivă prin decizia nr. 94 din 30.05.2013 a Curţii de Apel Iaşi. În temeiul prevederilor art. 585 al.1 lit.a) Cod procedură penală descontopeşte pedeapsa rezultantă în cuantum de 3(trei) ani închisoare şi 4(patru) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64lit.a) teza a –II-a(dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice), lit.b)(dreptul de a ocupa o functie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit.c)(dreptul de a fi administrator, director director reprezentant legal, fondator al unei societăţi comerciale)Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 224, pronunţată la data de 12 decembrie 2012 de către Tribunalul Vaslui, modificată şi definitivă prin decizia nr. 94 din 30.05.2013 a Curţii de Apel Iaşi, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: A.1.-1 (un ) an şi 10 ( zece ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare cu intenţie a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii,cu reţinerea la sursă prev. de art. 6 din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal din 1969, 2.-3(trei) ani închisoare şi 4 (patru ) ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit.a teza a-II-a( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ) ,lit.b (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ) şi lit.c (dreptul de a fi administrator, director ,reprezentant legal, fondator al unei societăţi comerciale) Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit.c) din Legea 241/2005 aplicarea art. 41 alin.2) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, Constată că infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal din 1969,a fost dezincriminată ca şi efect al Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial nr .495 din 6 iulie 2015, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241 din 2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. În temeiul prevederilor art. 585 al.1 lit.a)Cod procedură penală descontopeşte pedeapsa rezultantă în cuantum de 7(şapte) ani şi 4(patru) luni închisoare şi 1(un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66al.1lit.a şi b) Cod penal, pe durata prev de art. 68 Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.122, pronunţată la data de 15 iunie 2011 de către Tribunalul Vaslui, modificată prin decizia penală nr. 94, pronunţată la data de 30 mai 2013 de Curtea de Apel Iaşi, modificată şi definitivă prin decizia nr.3031,pronunţată la data de 24 noiembrie 2014 de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: B:1.2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244al.1 şi 2) Noul Cod penal, cu aplic.art. 41-43al.5)Noul Cod penal si art. 5 Noul Cod penal ( parte civilă SC”Enache Morărit SRL Bucureşti). 2.-2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244al.1 şi 2) Noul Cod penal, cu aplic.art. 41-43al.5)Noul Cod penal si art. 5 Noul Cod penal ( parte civilă SC Italin Gross SRL Bucureşti). 3.-2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244al.1 şi 2) Noul Cod penal, cu aplic.art. 41-43al.5)Noul Cod penal si art. 5 Noul Cod penal ( parte civilă SC Vel Pitar SA Râmnicu Vâlcea). 4.-2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244al.1 şi 2) Noul Cod penal, cu aplic.art. 41-43al.5)Noul Cod penal si art. 5 Noul Cod penal ( parte civilă SC Troia Construct 2008 SRL Valea Rîmnicului). 5. 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244al.1 şi 2) Noul Cod penal, cu aplic.art. 41-43al.5)Noul Cod penal si art. 5 Noul Cod penal ( parte civilă SC Zentyss Grup SRL Bucureşti). 6.-2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244al.1 şi 2) Noul Cod penal, cu aplic.art. 41-43al.5)Noul Cod penal si art. 5 Noul Cod penal ( parte civilă SC Mannori Company SRL Bucureşti). 7.-2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244al.1 şi 2) Noul Cod penal, cu aplic.art. 41-43al.5)Noul Cod penal si art. 5 Noul Cod penal ( parte civilă SC Tiravis SRL Bucureşti). 8.-2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244al.1 şi 2) Noul Cod penal, cu aplic.art. 41-43al.5)Noul Cod penal si art. 5 Noul Cod penal ( parte civilă SC Frigo France SRL Bucureşti). 9.-2(doi) ani închisoare şi 1(un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1)lit.a şi b)Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367alin.1Cod penal, cu aplic.art. 41-43al.5)Noul Cod penal si art. 5 Noul Cod penal. -sporul de 5(cinci) ani şi 4(patru) luni închisoare, pe care-l înlătură, În baza art. 585 Cod de procedură penală rap. la art. 39al.1 lit.b) Cod procedură penală, având în vedere şi prevederile art.5 Noul Cod penal, raportat la prevederile art. 45al.1-3) Cod penal contopeşte pedepsele indicate la punctele A şi B în pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlante pedepse stabilite, respectiv 6(şase) ani închisoare , urmând ca condamnatul Poiană Lică să execute pedepsa de 9(nouă) ani închisoare şi 4 (ani) pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66al.1lit.a(dreptul de a fi ales în auorităţi publice şi în alte funcţii publice),b(dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) şi g(dreptul de a fi administrator, director ,reprezentant legal, fondator al unei societăţi comerciale) Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g C. pen., având în vedere şi prevederile art. 45al.1-3 şi 5) Cod penal interzice petentului condamnat, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator, director ,reprezentant legal, fondator al unei societăţi comerciale, pe durata executării pedepsei. În baza art. 40 alin. 3 Cod penal şi art. 72 al.1) Cod penal, deduce din pedeapsa de 9(nouă) ani închisoare durata reţinerii si arestului preventiv de la data de 13.08.2008 la 9.04.2010 şi durata deja executată de la 17.01.2014- zi. În temeiul prevederilor art. 60 Cod penal dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 350/2012 emis la data de 17.01.2014 de Tribunalul Vaslui în baza sentinţei penale nr. 224/2012 de către Tribunalul Vaslui şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 165/2011 emis de Tribunalul Vaslui la data de 24.11.2014, în baza sentinţei penale nr. 122/2011, precum şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentinţe, după rămânerea sa definitivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterior menţionate şi înlătură dispoziţiile contrare. În baza art. 275 alin. 3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3(trei) zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2015.
Hotarare 176/2015 din 02.10.2015Pentru imposibilitatea constituirii completului legal investit, ammână pronunţarea în cauză la data de 2.10.2015..
Incheiere de sedinta din 29.09.2015Amână pronunţarea în cauză la 29.09.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2015Amână pronunţarea în cauză la data de 25.09.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2015Amână pronunţarea la data de 24.09.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntariiAmână pronunţarea în cauză la 18.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2015Cauză amânată pentru solicitarea unor sentinţe.
Incheiere de sedinta din 22.07.2015preschimbat termen de judecata, la data de 22 iulie, ca urmare a repartizării ciclice
pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 10.06.2015Amână judecarea cauzei pentru a se ataşa Sentinţele penale nr. 224 şi 383/2002 cu referat întocmit de Biroul de Executări penale
Incheiere de sedinta 678/89/2015 din 06.05.2015termenul a fost preschimbat la data de 06.05.2015