B******** P******
CondamnatAdmite propunerea făcută de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul PENITENCIARULUI DE MINORI ŞI TINERI BACĂU în ceea ce priveşte acodarea liberărilor condiţionate privind pe condamnatul BOCĂNEALĂ PAULINA deţinut în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. 187/2013, pronunţată de către TRIBUNALUL GALAŢI. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 261/2013, emis de către TRIBUNALUL GALAŢI. Atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. În temeiul art. 272 Cpp dispune plata din fondurile MJ a sumei de 100 lei pentru avocat GRINŢESCU CĂTĂLIN. În temeiul art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 877/2015 din 04.06.2015