N***** M*****
InculpatC**** M*****
Parte vătămatăÎn baza art. 228 alin. (1) - 229 alin. (l) lit. b) ?i d), alin. (2) lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul N***** M*****, la 2 ani închisoare. În baza art. 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit in condiţiile art. 92 C. pen.. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C. pen., impune condamnatului următoarea obligaţie, prevăzută la lit. b): b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile. În temeiul art. 404 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen. pune în vedere condamnatului dispoziţiile prevăzute de art. 96 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 397 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen. şi art. 19 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357 din Codul civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C**** M*****, domiciliat în Pucioasa, str. Viorele, nr. 19, judeţul Dâmboviţa şi obligă inculpatul la despăgubirea părţii civile cu 6000 de lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul N***** M***** la plata a 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod de procedura penală cheltuielile judiciare avansate de stat reprezentate de onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, respectiv 200 de lei av. Budoiu Maria în faza de judecată conform delega?iei pentru asisten?ă judiciară obligatorie seria DB nr. 5993/20.01.2015, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel in termen de 10 zile de comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.10.2015.
Hotarare 107/2015 din 01.10.2015Pronunţare la 01.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2015Aplică amendă judiciară în cuantum de 500 lei şefului Poliţiei Vama Veche, pentru neîndeplinirea mandatului de aducere privind pe inculpat. Cu drept de reexaminare în termen de 10 zile de la comunicare, pentru amenda judiciară. Încuviinţează în parte probele pe latură civilă propuse de persoana vătămată/parte civilă, respectiv înscrisuri şi un martor care va fi prezentat personal în vederea audierii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 16.09.2015, pentru administrarea probatoriului. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01.07.2015.
Incheiere de sedinta din 01.07.2015Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 01.07.2015, pentru când se citează inculpatul prin afişare la sediul organului judiciar şi se emite un nou mandat de aducere pe numele inculpatului, în localitatea unde acesta se află actualmente, respectiv Vama Veche, cu menţiunea de a se efectua demersuri pentru identificarea şi localizarea inculpatului în vederea prezentării în faţa instanţei, sub sancţiunea amenzii judiciare prev. de art. 283 alin.(1) lit.b Cod proc.pen. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.06.2015.
Incheiere de sedinta din 03.06.2015Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 03.06.2015, pentru când se emite mandat de aducere pe numele inculpatului, în localitatea unde acesta se află actualmente, respectiv Vama Veche, cu menţiunea de a se efectua demersuri pentru identificarea şi localizarea inculpatului în vederea prezentării în faţa instanţei, sub sancţiunea amenzii judiciare prev. de art. 283 alin.(1) lit.b Cod proc.pen. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.05.2015.
Incheiere de sedinta din 13.05.2015Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 13.05.2015, pentru când se citează inculpatul şi se emite mandat de aducere pe numele acestuia. Se emite adresă către I.P.J.Buzău, cu solicitarea de a ne înainta fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.04.2015.
Incheiere de sedinta din 08.04.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, administrării probelor şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1627/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa privind pe inculpatul N***** M*****, fiul lui Ştefan şi Elena, născut la data de 11.10.1972 în comuna Cochirleanca, judeţul Buzău, domiciliat în oraşul Pucioasa, str. Unirii, nr.42, judeţul Dâmboviţa, cunoscut cu antecedente penale, cetăţenie română, studii profesionale, fără ocupaţie, studii 6 clase, CNP *********1259, trimis în judecată pentru infracţiunea prevazuta şi pedepsită de art.228 alin.1 – 229 alin.1 lit.b şi d, alin.2 lit.b din C.pen constând în faptul că în noaptea de 01./02.08.2014, a pătruns prin escaladarea gardului, în curtea proprietăţii persoanei vătămate, C**** M***** şi a sustras dintr-o anexă un cazan din cupru. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N***** M*****. Definitivă. Stabileşte termen de judecată la 8.04.2015. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 4.03.2015.
Incheiere de sedinta din 04.03.2015