K***** L****** E***
Intimat Inculpat1. În conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc împotriva sentinţei penale nr. 843/16 septembrie 2015 pronunţate de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 6800/258/2014 şi, în consecinţă: 2. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând cauza: 2.1. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C. pr. Pen. cu referire la art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. pr. Pen., condamnă pe inculpatul K***** L****** E*** (cu d.p.) la: • 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu reţinerea art. 5 C. pen. Potrivit art. 91 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune Harghita; • Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • Să anunţe Serviciul de Probaţiune Harghita, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • Să comunice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; • Să comunice acestui Serviciu informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarea obligaţie: • Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta un număr total de 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Miercurea Ciuc sau Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita. Desemnează Serviciul de Probaţiune Harghita pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse inculpatului, precum şi al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. 2.2. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, vizând desfiinţarea totală a permisului de conducere nr. H00193956R emis la data de 27.01.2014 de către S.R.P.C.I.V Harghita; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli. 3. Potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. 4. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 4 februarie 2016.
Hotarare 55/2016 din 04.02.2016Amână pronunţarea la 4 februarie 2016, ora 12,00, sala 52.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2016Pentru efectuarea unui referat de evaluare.
Incheiere de sedinta din 18.11.2015