V****** R***** M****
CondamnatÎn baza 587 alin. 1 C. proc pen rap. la art. 59 C.pen din 1969, cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen, admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate, din cadrul Penitenciarului Bârcea Mare, privind pe condamnatul V****** R***** M****. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului V****** R***** M****, condamnat la 5 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 21/2013 a Judecătoriei Brad, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 27/2013 a Judecătoriei Brad şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 61 C.pen din 1969. În baza art.275 alin. 3 Cod proc pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin. 1 C.proc pen, onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2015.
Hotarare 1084/2015 din 29.09.2015