S* G***** G** S**
PetentI************ T********* D* M**** A****
IntimatRespinge plângerea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.01. 2016.
Hotarare 362/2016 din 15.01.2016Constată întemeiată acordarea unui nou termen de judecată, în vederea administrării probatoriului încuviinţat. Admite pentru părţi, ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei, proba cu înscrisuri, în temeiul art. 250 raportat la art. 258 C.proc.civ. şi pune în vedere acestora să depună la dosar înscrisurile de care înţeleg să se folosească, în exemplare suficiente pentru comunicare şi purtând menţiunea „conform cu originalul”. Admite pentru petent, ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei proba cu doi martori, Bălan Constantin şi Radu Daniel, în temeiul disp. art. 311 C.proc.civ., luând act că apărătoarea petentei s-a obligat să îi aducă necitaţi pentru termenul ce se va acorda. Se prorogă discutarea necesităţii audierii celui de-al treilea martor menţionat în acţiune de către petentă, după audierea celor doi încuviinţaţi. Amână judecarea cauzei la data de 15 ianuarie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 6 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 06.11.2015