B****** C****** G****** P*** A************ P**
CondamnatAdmite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului BARABOI CATALIN GABRIEL. În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului BARABOI CATALIN GABRIEL deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.426/2013 a Curţii de Apel Bucureşti Sec II P, mandat de executare nr.464/2014. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 alin.2 Cod penal privind, revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 32,5 lei reprezentând 25 % onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.10.2015.
Hotarare 1238/2015 din 15.10.2015