R*** M****
ReclamantI************ J******* D* P****** I***
PârâtAdmite acţiunea Obligă pârâtul la plata drepturilor băneşti cuvenite cu titlu de ajutoare potrivit Legii nr 284/2010 astfel cum sunt prevăzute în Anexa VII, cap II, secţiunea a 3 a, art 20 al 1, respectiv la plata a 12 solde ale funcţiei de bază avute la data de 11.10.2013, sumele urmând a fi actualizate cu coeficientul de inflaţie. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce urmează a fi depus la Tribunalul Iaşi. Pronunţată, azi, 11.03. 2016 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art 396 al 2 din Codul de procedură civilă.
Hotarare 212/2016 din 11.03.2016Amână pronunţarea la 11.03.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2016Amână pronunţarea la 9.03.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2016Amână pronunţarea la data de 2.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2016